Bomba serii: Dragnea este înmărmurit! Ultima decizie a judecătorilor îl îngroapă definitiv
Ultima oră! Fostul lider social-democrat, Liviu Dragnea, a pierdut un nou proces. Judecătorii au dat câştig de cauza DNA-ului într-o speţă care viza dosarul Tel Drum. Ultimele detalii privind dosarul decis miercuri de judecători.
Răsturnare de situaţie pentru Liviu Dragnea! Curtea de Apel Bucureşti a respins miercuri cererea făcută de Liviu Dragnea în care fostul lider al PSD solicita ca Inspecţia Judiciară să o cerceteze pe procuroarea DNA Alexandra Lăncrănjan, care instrumentează dosarul Tel Drum.
Conform unor informaţii apărute în presa centrală, Dragnea a cerut în august 2018 ca Inspecţia Judiciară să verifice cele trei dosare în care a fost sau este urmărit penal, susţinând că procurorii au folosit protocolul secret încheiat între Parchetul General şi SRI.
Ce a cerut Liviu Dragnea
Fostul lider PSD o acuza pe Alexandra Lăncrănjan că l-a anchetat pentru abuz în serviciu în dosarul Tel Drum, deşi fapta ar fi fost prescrisă. În plus, Lăncrănjan ar fi furnizat presei documente din dosar, scrie Agerpres.
Inspecţia Judiciară i-a respins solicitarea, însă Dragnea a atacat rezoluţia inspectorilor judiciari la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care i-a respins contestaţia ca inadmisibilă.
Liviu Dragnea execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Fostul lider al PSD a introdus două căi extraordinare de atac – recurs în casaţie şi contestaţie în anulare -, respinse însă definitiv de Instanţa supremă.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





