Șeful ANAF vrea reguli mai dure pentru firme. Adrian Nica: Tu nu mai poţi să-ţi faci firmă, spunem legal şi frumos!
SURSA FOTO: colaj foto Dreamstime - Capital.ro
Președintele ANAF, Adrian Nica, anunță intenția de a modifica legislația privind cazierul fiscal astfel încât persoanele care au avut mai multe firme intrate în insolvență să nu mai poată înființa alte societăți comerciale. Măsura ar urma să fie discutată în perioada următoare cu mediul de afaceri, înainte de a fi formulată o propunere concretă.
Șeful ANAF susține că în spațiul public există situații în care administratori de firme își vând societățile cu datorii și consideră că astfel scapă de răspunderea prevăzută de lege. Potrivit acestuia, vânzarea firmei nu înlătură răspunderea administratorului pentru perioada în care a condus societatea. ANAF analizează datele din bazele proprii și atrage răspunderea personală a administratorilor care își cesionează firmele cu datorii, inclusiv în cazurile în care acestea sunt vândute unor persoane din afara țării. Conducerea Fiscului avertizează că astfel de demersuri de atragere a răspunderii vor deveni tot mai frecvente.
Șeful ANAF propune interdicții în cazierul fiscal pentru administratorii cu istoric problematic
Adrian Nica arată că instituția pe care o conduce intenționează să închidă ultimele portițe legislative care permit astfel de practici, inclusiv prin introducerea unei interdicții în cazierul fiscal pentru persoanele care au acumulat un istoric repetat de insolvențe. Pe lângă măsurile de atragere a răspunderii, ANAF are în vedere și instituirea unor măsuri asigurătorii, pentru a descuraja comportamentele considerate abuzive.
Potrivit președintelui ANAF, persoanele care își vând firmele cu datorii nu prejudiciază doar bugetul de stat, ci și partenerii comerciali, devenind un factor de risc pentru întreg mediul economic. El afirmă că există administratori care se prezintă drept oameni de afaceri, derulează contracte și activități comerciale, dar ajung să lase în urmă datorii și firme intrate în insolvență.
„Vedem în zona publică acum cetăţeni care administrează o societate şi după aceea o vând şi au reuşit ei să scape de datorie. Este o problemă falsă pe care încearcă să o inducă aceşti cetăţeni, crezând că dacă îţi vinzi firma pe perioada cât a fost administrată de tine, tu scapi de răspunderea de administrator care e prevăzută în lege. La nivelul ANAF, pentru toţi cetăţenii care îşi vând firma cu datorii unei persoane, poate un străin, ANAF analizează informaţiile în aceste baze de date pe care le are despre firmă şi atrage răspunderea personală administratorului care crede că a scăpat de problemă. O să vedeţi din ce în ce mai multe atrage astfel de răspunderi”, a avertizat Adrian Nica la Maratonul Stabilităţii Economice – Ediţia a II-a, organizat de Profit.

Instituția analizează posibilitatea de a întări condițiile din cazierul fiscal pentru înființarea unei noi firme
Instituția analizează posibilitatea de a întări condițiile din cazierul fiscal pentru înființarea unei noi firme. Concret, se are în vedere ca o persoană care a fost administrator la șapte, nouă sau chiar cincisprezece firme intrate în insolvență și ulterior vândute să nu mai poată înființa o altă societate. Propunerea se află într-o primă etapă de dezbatere și urmează să fie discutată cu reprezentanții mediului de afaceri, inclusiv pentru a stabili eventuale criterii specifice pe domenii de activitate.
Adrian Nica a explicat că necesitatea acestor modificări a reieșit din analiza arieratelor nerecuperabile identificate la preluarea mandatului. El afirmă că a găsit miliarde de lei în astfel de datorii restante și că, în urma verificărilor, au fost identificate peste 600.000 de firme care au generat aceste arierate. Ulterior, ANAF a analizat cine sunt administratorii și acționarii din spatele acestor societăți și a constatat existența unui profil recurent de persoane care au acumulat, în ultimii trei ani, un număr mare de firme intrate în insolvență.
„În zona asta a trebuit să acţionăm mai puternic şi să venim în plus de măsurile de atragere a răspunderii, şi cu măsuri asiguratorii, ca să descurajăm acest tip de comportament. Pentru că o persoană care-şi vinde firma şi are datorii, nu are datorii numai la ANAF, are datorii şi faţă de alţi parteneri. El nu păcăleşte doar ANAF-ul. El este o persoană problematică pentru întreg mediul economic în care acţionează. El stă şi se prezintă ca un om de afaceri, derulează business, semnează contracte doar cu scopul de a înşela pe toată lumea. Şi aici ANAF-ul analizează şi în cel mai scurt timp o să venim cu material şi către mediul de afaceri, poate să întărim puţin condiţiile din cazierul fiscal de înfiinţare de firmă. Adică, dacă tot ai fost administrator la şapte-nouă firme, care toate au intrat în insolvenţă, toate au fost vândute, să nu mai poţi să faci o nouă firmă. Analizăm această posibilitate”, a mai spus șeful ANAF.
Adrian Nica susține că aceste persoane nu sunt sancționate în prezent atunci când înființează o nouă firmă
Președintele ANAF susține că aceste persoane nu sunt sancționate în prezent atunci când înființează o nouă firmă, iar instituția își propune să intervină pentru a descuraja acest tip de comportament. Modalitatea concretă de introducere a interdicției în cazierul fiscal urmează să fie stabilită după consultări.
„Ce am făcut în toată această perioadă? Am luat şi am identificat care sunt firmele care au generat aceste arierate. Am identificat 600 şi ceva de mii de firme. După aceea, am venit şi am luat cine este administratorul, cine este acţionarul care se află în spatele acestor firme. Şi constatăm că apare acest profil care are 7, 9, 15 firme, în ultimii 3 ani, în insolvenţă, care nu face altceva decât să înşele pe toată lumea, care este toxic şi pentru mediul de afaceri, iar el nu este sancţionat când îşi face o nouă firmă. Şi vrem să sancţionăm acest tip de comportament, iar partea aceasta, cum o să punem în cazierul fiscal, aici ne-am gândit în primă fază. E o primă dezbatere (…) O să discutăm alături de mediul de afaceri, poate pe domeniul să venim acolo cu criterii specifice. Să putem să-i spunem legal şi frumos: domnule, tu nu mai poţi să-ţi faci o firmă”, a spus Adrian Nica.
Totodată, Adrian Nica arată că astfel de fraude sunt facilitate de costurile reduse de înființare a unei societăți comerciale, existând situații în care firmele sunt deschise cu un capital social de 200 sau 600 de lei, după care sunt implicate în activități frauduloase. În același timp, el subliniază că autoritățile nu doresc să afecteze antreprenorii tineri și inițiativa privată, considerând că dezvoltarea unui mediu antreprenorial sănătos este esențială.
„E mult prea mic, mult prea uşor, faci o firmă cu 600 de lei, dar nici nu vrem să afectăm tinerii care trebuie încurajaţi în zona antreprenorială. Cu cât vom avea mai mulţi antreprenori tineri, cu atât avem o şansă de un mediu sănătos. Atunci, trebuie să gestionăm cu grijă acest mod de a pune în cazierul fiscal imposibilitatea înfiinţării unei firme după ce ai un comportament neloial faţă de ANAF, faţă de partenerii tăi”, a conchis Adrian Nica.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




