Celine Gauer, coordonatoarea implementării PNRR, efectuează o vizită oficială la București

Celine Gauer, coordonatoarea implementării Planului Național de Redresare și Reziliență din cadrul Comisiei Europene, efectuează o vizită oficială în România în zilele de 14 și 15 iulie. Pe parcursul vizitei, ea va avea întrevederi cu premierul Ilie Bolojan și cu miniștrii responsabili de îndeplinirea obiectivelor și jaloanelor asumate prin PNRR.

În această perioadă, România urmează să trimită la Bruxelles versiunea revizuită a planului, în încercarea de a conserva cât mai multe fonduri, în special pe cele nerambursabile.

În urma ședinței de Guvern din 30 iunie, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că Ministerul a ajuns la un pre-acord cu Comisia Europeană, care va permite României să acceseze integral fondurile nerambursabile disponibile.

Potrivit acestui acord, proiectele aflate într-un stadiu avansat de pregătire vor putea fi incluse pe componenta de împrumut, iar obiectivele, jaloanele și țintele asumate vor fi simplificate pentru a facilita implementarea.

Autoritățile române sunt într-un proces de analiză și revizuire a PNRR

Ministrul Dragoș Pîslaru a declarat că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se află într-o situație complicată și că autoritățile române sunt într-un proces de analiză și revizuire a acestuia. El a precizat că, în urma unei vizite recente la Bruxelles, a fost agreat un plan de lucru cu Comisia Europeană pentru următoarele două săptămâni, în vederea clarificării unor aspecte esențiale.

Acesta a subliniat că România are deja un pre-acord reconfirmat privind componenta nerambursabilă a PNRR, ceea ce oferă perspective favorabile pentru absorbția completă a acestor fonduri. Pentru a atinge acest obiectiv, au fost realizate permutări între componentele planului, astfel încât proiectele mature, cu șanse mari de finalizare până în august 2026, să fie mutate pe componenta de împrumut. În același timp, se dorește păstrarea proiectelor cu risc scăzut și analizarea celor cu risc mediu împreună cu experții Comisiei, într-un cadru tehnic.

„Suntem într-un proces de analiză și revizuire a Planului Național de Redresare și Reziliență și, pentru a discuta elementele și planul de viitor, am avut o misiune la Bruxelles în acest sfârșit de săptămână. Am avut o întâlnire cu doamna Celine Gauer (directorul general SG RECOVER – n.r.) și cu colegii dumneaei în cursul zilei de vineri (27 iunie – n.r.). Situația Planului Național de Redresare și Reziliență este una complicată.

Vestea pozitivă este că am agreat cu Comisia Europeană un plan de lucru pentru perioada următoare și anume ca, în următoarele două săptămâni, să lucrăm intens împreună cu Comisia Europeană, pentru a lămuri situația celor două paliere.

Avem deja un pre-acord care a fost reconfirmat, legat de componenta nerambursabilă unde, în acest moment, stăm bine și avem o abordare care să permită ca România să absoarbă toți banii nerambursabili de pe PNRR.

Acest lucru înseamnă că trebuie să existe niște permutări, pentru că am adus proiecte care erau bune, mature – și care se puteau îndeplini până în august 2026 – și le-am permutat pe componenta de împrumut. Am agreat că vom încerca să păstrăm toate proiectele pe care le mai avem, care sunt cu grad de risc scăzut, în ceea privește implementarea până în 2026 – și să ne concentrăm împreună, la nivel tehnic, să discutăm de toate celelalte proiecte cu risc mediu”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.