Fonduri PNRR, blocate din cauza neregulilor

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că 240 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență sunt în prezent blocați din cauza unor probleme apărute în gestionarea companiilor din subordinea ministerului. Potrivit acestuia, este vorba despre „încălcări ale legislației” și despre „incompatibilități în numirile făcute în conducerea unor companii din energie”.

Pentru a evita repetarea acestor situații, Ministerul Energiei lucrează la un nou mecanism de reglementare a procedurilor interne, inclusiv a celor de selecție și evaluare a managerilor din companiile de stat.

Model de evaluare inspirat din sectorul privat

Ivan a explicat că soluția identificată este preluarea unui model aplicat deja în companiile private, adaptat la specificul instituțiilor publice. În acest sens, Ministerul colaborează cu experți cu experiență vastă, inclusiv din cadrul Big Four – cele mai mari firme de audit și consultanță la nivel global.

„Lucrăm acum împreună cu oameni cu foarte mare experienţă din mediul privat, inclusiv din companii din Big Four, la un mecanism foarte simplu pentru procedurile care sunt în derulare sau care urmează să fie în derulare la Ministerul Energiei”, a precizat ministrul într-o intervenție televizată.

Noul sistem va include criterii clare pentru evaluarea administratorilor, similare celor aplicate în companiile private cu dimensiuni și domenii de activitate comparabile.

Reforma, posibil model pentru alte ministere

Ministrul a menționat că va propune acest mecanism și altor membri ai Guvernului, mai ales celor care gestionează companii cu capital de stat. Este vorba despre Ministerul Transporturilor și Ministerul Economiei, care ar putea adopta modelul în propriile structuri.

Ministrul a subliniat că are o relație de colaborare bună cu premierul Ilie Bolojan și că au discutat deja despre introducerea unor indicatori de performanță „corecți și similari cu cei din domeniul privat”.

Scopul, spune Ivan, este ca instituțiile statului să funcționeze pe baza unor standarde profesionale clare, care să permită o evaluare obiectivă și să prevină riscurile legale și financiare generate de numiri nepotrivite.

”O să vin cu acest pachet şi în faţa colegilor mei din Guvern şi evident că o discutăm cu ceilalţi miniştri ai Transporturilor şi ai Economiei care, de asemenea, au în subordine companii cu capital de stat dacă vor vrea să adopte modelul pe care îl propun, dacă nu, o să-l adopt înainte după ce o să am o discuţie cu premierul Bolojan cu care discutat foarte aplicat şi practic legat de indicatori de performanţă corecţi, similari cu cei din domeniul privat şi am o foarte bună colaborare cu domnia sa şi la acest capitol şi la alte capitole în care încercăm să facem curat acolo unde sunt probleme”, a mai declarat ministrul Energiei.

Ce este Big Four?

Big Four este denumirea utilizată pentru cele mai mari patru firme de audit și consultanță din lume: PricewaterhouseCoopers (PwC), KPMG, Ernst & Young (EY) și Deloitte. Aceste companii oferă servicii pentru majoritatea firmelor listate public și pentru numeroase corporații private, fiind considerate un reper în domeniul evaluării și guvernanței corporative.