Tragedii provocate de inovație. Tesla și alte mărci auto ar putea fi obligate să schimbe designul mânerelor la ușile mașinilor

Tragedii provocate de inovație. Tesla și alte mărci auto ar putea fi obligate să schimbe designul mânerelor la ușile mașinilor

SURSA FOTO: captură YouTube

Publicat de Bogdan Ungureanu la 19 octombrie 2025, 21:59

După mai multe accidente mortale în care victimele nu au putut fi eliberate din mașini din cauza sistemelor electrice de deschidere a ușilor și a mânerelor retractabile, autoritatea olandeză RDW și Euro NCAP anunță înăsprirea normelor de siguranță pentru vehiculele moderne. Anchetele internaționale vizează în special modelele Tesla, însă și alți constructori, inclusiv Xiaomi, Lucid sau Mercedes-Benz, ar putea fi obligați să regândească designul ușilor.

Tesla ar putea fi obligată să schimbe designul mânerelor ușilor, dacă vrea să mai vândă mașini în UE

Autoritatea olandeză RDW, instituția care certifică modelele Tesla pentru vânzare în Uniunea Europeană, a anunțat că va întări reglementările privind siguranța ușilor auto, în urma mai multor incidente grave semnalate în presa internațională. Decizia vine imediat după o anchetă Bloomberg care a dezvăluit că unele modele Tesla devin imposibil de deschis atunci când bateria se descarcă sau este avariată, inclusiv în situații de incendiu.

Reprezentanții RDW au transmis că, potrivit noilor principii, ușile trebuie să poată fi operate întotdeauna — atât din interior, de către pasageri, cât și din exterior, de către echipele de salvare — chiar și în cazul unei întreruperi totale a alimentării cu energie electrică.

Oficialii au admis că designul complet electric al ușilor, folosit pe scară largă de Tesla, nu este acoperit în totalitate de normele europene actuale. Din acest motiv, tema va fi discutată în comisiile tehnice ale Uniunii Europene și ale ONU (UNECE), în vederea modificării standardelor internaționale de siguranță, potrivit Insurance Journal.

În același timp, autoritatea europeană de testare Euro NCAP a confirmat că siguranța deschiderii ușilor după un accident reprezintă o prioritate esențială, mai ales pe fondul creșterii numărului de mașini cu sisteme complet electrice de închidere și deschidere.

Reprezentanții instituției au precizat că noua generație de vehicule electrice va fi evaluată mai strict la testele de impact, cu accent pe accesul rapid la pasageri.

Au început anchetele și în Statele Unite

Valul de reacții a depășit însă granițele Europei. În Statele Unite, Administrația Națională pentru Siguranța Traficului (NHTSA) a deschis o anchetă privind posibile defecte la mânerele ușilor Tesla Model Y, cel mai bine vândut model al companiei.

Designerul-șef al Tesla, Franz von Holzhausen, a declarat ulterior că firma lucrează la o versiune mai intuitivă și mai sigură a sistemului de deschidere, menită să reducă riscurile în situații de urgență.

Reacțiile nu s-au lăsat așteptate nici în Asia. În China, autoritățile au propus deja o reglementare care să impună tuturor producătorilor de automobile de pasageri montarea unui mecanism mecanic de deschidere a ușilor, atât din interior, cât și din exterior. Propunerea ar interzice designul de tip „flush” — în care mânerele sunt ascunse în caroserie — promovat de Tesla și copiat ulterior de mărci precum Xiaomi sau Polestar.

Tragedia petrecută recent în Germania a accelerat reacțiile autorităților. Un bărbat și doi copii și-au pierdut viața într-un incendiu izbucnit după un accident rutier în care a fost implicat un automobil Tesla. Potrivit relatărilor pompierilor, echipajele de intervenție nu au reușit să deschidă ușile vehiculului pentru a-i salva pe pasageri.

Antonio Avenoso, directorul executiv al Consiliului European pentru Siguranța Transporturilor (ETSC), a avertizat că nu este vorba despre o problemă teoretică, ci despre una care provoacă victime în mod direct, solicitând accelerarea reglementărilor și, dacă este cazul, rechemări în service pentru modelele care prezintă risc pentru ocupanți.

Schimbările nu vor viza doar Tesla. Imagini șocante vin din China, cu o mașină Xiaomi

Problema nu se limitează însă la Tesla. Tot mai mulți producători adoptă mânere retractabile sau complet electrice, fără o conexiune mecanică directă cu încuietoarea.

Constructori precum Lucid, Polestar, Range Rover, Mercedes-Benz și mai multe mărci chinezești folosesc astfel de soluții, prioritizând estetica și aerodinamica în detrimentul accesului de urgență. În caz de impact sever sau de întrerupere a alimentării, aceste mecanisme pot bloca evacuarea rapidă a pasagerilor și pot îngreuna intervenția echipelor de salvare.

Un caz recent petrecut în China a adus din nou în atenție pericolele acestor inovații. Un bărbat aflat la volanul unui Xiaomi SU7 Ultra a murit carbonizat, după ce ușile mașinii nu au putut fi deschise din exterior din cauza mânerelor ascunse.

Martorii au relatat că au încercat disperat să spargă geamurile, însă sticla nu s-a fisurat, iar flăcările s-au extins rapid. Unul dintre cei prezenți a povestit că s-au folosit mâinile, coatele și chiar pantofii pentru a sparge geamurile, dar fără rezultat, în timp ce alți șoferi au adus stingătoare, fără a reuși să domolească focul.

Când pompierii au ajuns la fața locului, automobilul era complet cuprins de flăcări, iar șoferul nu mai putea fi salvat. Presa chineză a relatat că incidentul ar putea forța autoritățile să impună standarde mai stricte și să ceară producătorilor soluții de deschidere de urgență, accesibile chiar și în lipsa curentului electric.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.