România se îndreaptă spre o perioadă prelungită de inflație ridicată și deficite nesustenabile
Deficitele bugetare și cele de cont curent ale României vor rămâne la niveluri nesustenabile pentru mulți ani, iar țara se va confrunta cu o perioadă îndelungată de inflație ridicată, apreciază Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, asociație care reunește analiști financiar-bancari. Într-un articol de opinie publicat în HotNews, economistul explică și motivele pentru care autoritățile române evită integrarea în zona euro.
„Noi nu suntem în stare să avem o politică fiscală sustenabilă și responsabilă pe care o cere apartenența la zona euro”.
Economistul precizează că dezechilibrele fiscale sunt generate în principal de politici pro-ciclice, orientate pe termen scurt și susținute prin emisiunea de datorie publică. În astfel de condiții, statul poate recurge la inflație și deprecierea monedei pentru a corecta dezechilibrele, iar aceste măsuri sunt adesea acompaniate de represiune financiară.
„Cum în această perioadă s-au discutat diverse scenarii de crize financiare, mai jos sunt câteva exemple de asemenea crize financiare – ce le-a cauzat și ce se poate învăța din ele.
Dezechilibrul, în general, este generat de o politică fiscală dezordonată și nesustenabilă, orientată doar pe rezultate pe termen scurt, care conduce la deficite bugetare ridicate și la finanțarea acestora prin împrumuturi (prin emisiunea de datorie a guvernelor).
În general, obligațiunile emise de guverne sunt eligibile la operațiuni de refinanțare de la banca centrală. Acest lucru înseamnă, practic, crearea de (cvasi-)masă monetară de către guverne (pe lângă cea creată de banca centrală). Când masa monetară totală (cea creată de către banca centrală și datoria guvernamentală eligibilă la operațiuni de refinanțare de la banca centrală) depășește rezervele valutare ale băncii centrale, aceasta nu va mai putea apăra cursul de schimb cum este regimul de curs fix sau regimul de consiliu monetar.
Ci va devaloriza moneda locală și va schimba și regimul de curs fix, cu unul flotant sau flotant administrat (managed float). În cazul regimurilor de curs flexibil, pentru corectarea dezechilibrelor se folosește inflația și deprecierea. Iar aceste acțiuni sunt acompaniate de represiune financiară. Adică statul încearcă prin toate mijloacele să ia bani prin sistemul financiar sau să constrângă și chiar să forțeze diverși actori să îi finanțeze datoria publică”, adaugă acesta.
România ar trebui să învețe din lecțiile oferite de alte țări
Crizele financiare din trecut oferă exemple elocvente. Argentina, care în anii 1990 menținea peso-ul la paritate cu dolarul american printr-un regim de consiliu monetar, a suferit un atac speculativ masiv atunci când politica fiscală s-a dovedit nesustenabilă.
În schimb, Bulgaria a demonstrat că responsabilitatea fiscală și menținerea unor excedente bugetare pot conduce la stabilitate și la integrarea ulterioară în zona euro, potrivit HotNews.
„Exemplul de manual este criza din Argentina. În perioada anilor 1990, țara avea un regim de curs de schimb de tip consiliu monetar, susținut și chiar dat ca exemplu de către Fondul Monetar Internațional, peso-ul argentinian fiind la paritate cu dolarul american. Această paritate a devenit nesustenabilă datorită politicilor fiscale nesustenabile atât la nivel central, cât și local. Pentru a-și finanța deficitele, aceste autorității au emis instrumente de datorie.
Când a devenit evidentă nesustenabilitatea regimului de curs fix, ca urmare a stocului ridicat de datorie (care putea fi convertit in cash, iar cu cash-ul cumprat dolar), a urmat atacul speculativ. Practic, cei care dețineau peso au cerut (prin ordine pe piață) schimbul în dolari la cursul oficial (stabilit prin lege). Cum banca centrală nu a avut rezerve suficiente de dolari pentru a satisface cererea de valută, în ianuarie 2002 a stabilit cursul „oficial” la 1.4 peso pentru un dolar american.
Nici acesta nu a fost sustenabil, așa că dupa câteva luni s-a renuntat la consiliu monetar și a fost modificat regimul de curs fix în regim de curs flotant. În anul 2002, cursul de schimb a ajuns la 4 peso pentru un dolar.
Regimul de curs de schimb fix, și în special de consiliu monetar, obligă la responsabilitate fiscală. Iar aici, exemplul de manual de bune practici este Bulgaria. Este adevărat, însă, că aceste bune practici au fost implementate ulterior unei crize financiare extrem de puternice (vă mai amintiți de termenul „bulgarizare a economiei”?).
Bulgaria a avut în general excedente bugetare, a avut deficite doar ulterior crizei financiare din 2008, însa din anul 2016 s-a întors la excedent bugetar, iar datoria publică este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană (în jur de 22% din PIB). Iar din 2026 va intra în zona euro”, mai spune acesta.
Codîrlașu atrage atenția că, în regimurile de curs flotant, corecția dezechilibrelor se realizează prin deprecierea monedei și inflație, afectând direct veniturile și economiile populației. În România, inflația ridicată a contribuit anterior la menținerea datoriei publice în jurul a 50% din PIB, însă aceasta generează presiuni suplimentare asupra monedei naționale.
„În cazul în care dezechilibrul este extern – deficit de cont curent ce trebuie finanțat – corecția se realizează prin deprecierea monedei, care conduce la îmbunătățirea balanței comerciale și implicit a soldului contului curent. Exemple: România, care ulterior crizei financiare din 2008 a reușit să echilibreze (între 2013 și 2015) soldul contului curent, Polonia, însă aceasta a ales în timpul crizei financare din 2008 să lase slotul polonez să se deprecieze (vs să majoreze ratele de dobânda pentru a apăra moneda) și Turcia, ulterior crizei valutare din 2018.
Însă deprecierea monedei locale conduce la inflație, având în vedere că produsele importante vor fi mai scumpe.
În cazul în care dezechilibrul este al bugetului, este folosită inflația, care, pe de-o parte, crește veniturile nominale ale guvernului din taxe și impozite (ex. cota TVA se aplică unui preț mai mare) și, pe de altă parte, reduce valoarea reală a stocului de datorie publică denominată în moneda locală (și implicit ponderea acesteia în PIB). Mai mult, ieftinește forța de muncă locală, ceea ce are un efect pozitiv și asupra contului curent.
De exemplu, prin inflație a menținut România datoria publică la o valoare în jurul a 50% din PIB. Inflația ridicață a adus venituri nominale mai mari la buget și a expandat PIB-ul nominal. Astfel, atunci când am raportat datoria publică (în creștere accelerată) la un PIB nominal mai mare (expandat de inflație), datoria, ca și procent în PIB, a rămas relativ constantă. Însă o rată a inflației ridicată va pune presiune de depreciere a monedei locale.
În cazul celui de-al treilea tip de regim – al unei uniuni monetare -, dezechilibrele sunt extrem de greu de corectat și se realizează prin ieftinirea forței de muncă, prin concedieri și/sau scăderi de salarii. Si/sau controale de capital”, continuă acesta.
Motivul pentru care guvernele din România țin țara departe de zona euro
Apartenența la zona euro impune discipline fiscale stricte, însă oferă avantajul unei monede stabile, protejată de politicile naționale.
Conform analizei CFA, România se confruntă cu două deficite nesustenabile – bugetar și de cont curent – care, combinate cu stagnare economică și politici fiscale pro-ciclice, vor menține ratele reale ale dobânzilor negative și presiunile inflaționiste pentru o perioadă îndelungată.
Codîrlașu subliniază că evitarea unei crize majore depinde și de factorul noroc, întrucât orice șoc extern puternic, similar falimentului Lehman Brothers, ar putea declanșa instabilitate financiară accentuată.
„Practic, apartenența la zona euro obligă la responsabilitate fiscală. Însă apartenența la zona euro prezintă un avantaj foarte mare pentru cei care au venituri și economii în euro prin faptul că le asigură o monedă stabilă, credibilă, care nu poate fi influențată (prin depreciere sau inflație) de vreun guvern național care generează prin politicile adoptate dezechilibre macroeconomice.
Din această cauză, guvernele din România nu doresc să intrăm în uniunea monetară. Noi nu suntem în stare să avem o politică fiscală sustenabilă și responsabilă pe care o cere apartenenența la zona euro (am avut-o doar când am fost sub acord cu FMI).
Practic, preferăm această situație ca să putem corecta erorile de politică fiscală generând inflație și plătind astfel consumatorii aceste erori de politică economică prin inflație”, arată acesta.
