Se taie aceste pensii! Vestea cumplită a venit chiar acum. Cine sunt cei vizați
Sursă: Dreamstime
Veste cumplită pentru acești pensionari. Aceste pensii vor fi tăiate. Anunțul a venit în urmă cu doar câteva momente. Cine sunt cei vizați și când ar putea intra în vigoare noua măsură?
Cea mai proastă veste pentru acești pensionari. Pensiile supradimensionate vor fi tăiate. Un anunț în acest sens a venit din partea Partidului Social Democrat (PSD).
Într-un comunicat de presă transmis în cursul zilei de miercuri, PSD-ul vorbește despre reforma sistemului fiscal din România. Social democrații consideră că scopul acestei reforme este reducerea inechităților sociale și totodată asigurarea solidarității sociale între contribuabili.
În ceea ce privește situația pensiilor, în viziunea social-democraţilor, „povara fiscală” trebuie distribuită în mod echitabil la nivelul societăţii. Astfel, veniturile mici trebiue să beneficieze de impozite mai mici, iar veniturile supra dimensionate trebuie de asemenea supraimpozitate.
Pensiile speciale trebuie supraimpozitate
O propunere în acest sens din partea PSD o reprezintă supraimpozitarea pensiilor speciale care depășesc pensia medie România. Social democrații susțin că acest lucru va duce la o diminuare a poverii fiscale.
„Astfel, trebuie îndeplinite concomitent două condiţii esenţiale: veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici trebuie să beneficieze de impozite mai mici.
În acest sens, PSD a făcut următoarele propuneri în cadrul coaliţiei de guvernare: supraimpozitarea veniturilor salariale mai mari decât salariul preşedintelui României, supraimpozitarea pensiilor speciale care depăşesc consistent pensia medie din România, diminuarea poverii fiscale prin deduceri aplicate veniturilor mici, contribuţie pentru Sănătate şi Educaţie din partea firmelor mari, pe o durată limitată. Pragurile şi cotele de impozit pentru propunerile de mai sus urmează să fie discutate cu partenerii de guvernare”, se arată în comunicat.
Regimul fiscal actual este total inechitabil
În același timp, PSD-ul subliniază și faptul că România se află într-o perioadă extrem de dificilă, iar faptul că cei cu venituri supradimensionate ”se bucură de acelaşi regim fiscal” aplicat și în cazul celor care se confruntă cu ”o sărăcie severă”, este total inechitabil.
Totodată, social democrații menționează și că Guvernul este obligat să promoveze solidaritate între contribuabili, astfel încât să existe un echilibru între impozitarea muncii şi a capitalului.
„În acelaşi timp, Guvernul are obligaţia de a promova solidaritatea între contribuabili şi de a asigura un echilibru just între impozitarea muncii şi a capitalului. Nu în ultimul rând, noul model fiscal trebuie să asigure resursele pentru continuarea investiţiilor şi a stimulării mediului de afaceri, pentru susţinerea dezvoltării economice şi a creşterii nivelului de trai”, se mai arată în comunicatul transmis de PSD.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





