Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit, luni, despre impozitarea pensiilor speciale. Potrivit acestuia, impozitarea pensiilor speciale este „singura soluţie corectă”.

„Eu, unul, legislativ, cred că singura soluţie corectă este impozitarea această pensii speciale. Mai mult, a pensiilor speciale, când ieşi din activitate, ai pensie mai mare decât ai avut veniturile când erai în activitate.

Impozitarea progresivă e o discuţie de fond. Ştim cu toţii că nu poate fi implementată de la anul, dar continuu susţinerea impozitării progresive şi cred că singura soluţie pentru România în acest moment.”, a declarat Marcel Ciolacu, înainte de ședința BPN.

Salariile mai mari decât cel al preşedintelui Klaus Iohannis ar putea fi impozitate

Marcel Ciolacu a mai spus că „impozitarea progresivă înseamnă la toate niveluri”, ceea ce înseamnă că este posibil să fie impozitate și salariile mai mari decât cel al preşedintelui Klaus Iohannis.

„E corect ca întâi ANAF să-şi facă treaba, digitalizarea. Pe data de 1 va fi o decizie în ceea ce priveşte măsurile fiscale propuse de către coaliţie. Astăzi o să le prezentăm şi colegilor din BPN. Acelaşi lucru în facem PNL. Pe urmă o să facem o şedinţă de coaliţie pentru a stabili forma finală.

Ministrul de Finanţe vine şi prezintă viziunea in ceea priveşte măsurile fiscale. O să le discutăm noi atât noi, cât şi ei, şi intr-o şedinţă de coaliţie o să le decidem.”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Detalii despre supraimpozitarea pensiilor speciale, a salariilor mari, taxa pentru multinaţionale

El a menţionat că supraimpozitarea pensiilor speciale, a salariilor mari, taxa pentru multinaţionale sunt măsuri discutate mai întâi în interiorul PSD.

“Toate aceste lucruri le discutăm şi în interiorul partidului şi pe urmă în coaliţie, urmând să luăm o decizie finală. Legislativ, cred că singura soluţie corectă este impozitarea acestor pensii speciale, mai mult, a pensiilor speciale când ieşi din activitate, ai pensie mai mare decât ai avut veniturile când erai în activitate”, a transmis preşedintele PSD.

Întrebat dacă partenerii de coaliţie vor fi de acord cu aceste lucruri, Ciolacu a răspuns: “Vom vedea”.