Se suspendă circulația mai multor tramvaie din Capitală în acest weekend. Care sunt zonele vizate

Se suspendă circulația mai multor tramvaie din Capitală în acest weekend. Care sunt zonele vizate
Publicat de Valentina Drăgoi la 20 noiembrie 2020, 23:04
Din cuprinsul articolului

Vești proaste pentru bucureșteni. Circulația mai multor tramvaie din Capitală va fi oprită în acest weekend. Anunțul a fost făcut de Societatea de Transport Bucureşti (STB).

Potrivit sursei citate, circulaţia tramvaielor pe Bd. Camil Ressu şi pe Bd. Theodor Pallady va fi suspendată în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 8:00 – 18:00, în vederea executării unor lucrări de revizie la reţeaua electrică de contact a tramvaielo.

Bucureștenii trebuie să știe că pe durata perioadei de suspendare a circulaţiei tramvaielor, preluarea călătorilor de pe tronsoanele semnalizate va fi asigurată de linii navetă de autobuze.

Astfel, linia de tramvai 19 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Şura Mare” şi intersecţia str. Liviu Rebreanu/Bd. 1 Decembrie 1918, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. 1 Decembrie 1918, până la terminalul „Faur Poarta 4” (aferent liniilor 14 şi 23).

Linia de tramvai 27 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Piaţa Unirii” şi intersecţia Bd. Camil Ressu/str. Liviu Rebreanu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe str. Liviu Rebreanu, Bd. 1 Decembrie 1918, până la terminalul „Faur Poarta 4” (aferent liniilor 14 şi 23).

Linia de tramvai 40 va funcţiona pe un traseu scurtat de la terminalul „Piaţa Sf. Vineri” până la terminalul „Faur Poarta 4” (aferent liniilor 14 şi 23).

Ce trebuie să știe bucureștenii

Totodată, potrivit sursei citate, pentru preluarea călătorilor de pe bulevardele Camil Ressu şi Theodor Pallady, vor fi înfiinţate două linii navetă de autobuze, 619 şi 627, după cum urmează: Linia 619, care va funcţiona între „Complex Comercial Titan” şi „Faur Poarta 4”, pe Bd. Th. Pallady şi Bd. 1 Decembrie1918. Autobuzele vor efectua opriri în staţiile liniilor 311, T3, N103 şi N111, precum şi în noile staţii amplasate pe Bd. 1 Decembrie 1918, situate după intersecţia cu Bd. Th. Pallady şi în zona Oficiului Poştal 72; Linia 627 – care va funcţiona între „Complex Comercial Titan” şi „Faur Poarta 4”, pe Bd. Th. Pallady, Bd. Camil Ressu, cu întoarcere pe Şos. Mihai Bravu, str. Dristorului, Bd. Camil Ressu, Bd. Th. Pallady. Autobuzele vor efectua opriri în zona staţiilor pentru tramvaie (pe Bd. Camil Ressu, înaintea intersecţiei cu str. Râmnicu Sărat, precum şi după intersecţia cu str. Voluntari) şi în staţiile liniilor 330, N103 şi N111.

În plus, în ziua de sâmbătă, 21 noiembrie, numai în intervalul orar 9:00 – 11:00, liniile de tramvai 19, 23 şi 27 vor fi deviate şi de pe tronsonul cuprins între str. Dristorului şi str. Liviu Rebreanu (de pe Bd. Camil Ressu), în vederea executării fundaţiei din beton la stâlpul de susţinere a reţelei electrice pentru tramvaie.

Linia de tramvai 19 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Şura Mare” şi intersecţia Şos. Mihai Bravu/Bd. Camil Ressu/ Calea Dudeşti, apoi pe un traseu modificat, pe Calea Dudeşti, Bd. Octavian Goga, după care va urma traseul actual, până la „Şura Mare”.

De asemenea, linia de tramvai 23 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Zeţarilor” şi intersecţia Calea Dudeşti/Şos. Mihai Bravu/Bd. Camil Ressu, apoi pe un traseu modificat, pe Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, după care va urma traseul actual, până la „Zeţarilor”.

Potrivit STB, linia de tramvai 27 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Piaţa Unirii” şi intersecţia Calea Dudeşti/Şos. Mihai Bravu/Bd. Camil Ressu, apoi pe un traseu modificat, pe Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, după care va urma traseul actual, până la „Piaţa Unirii”.

Pentru preluarea călătorilor de pe Str. Liviu Rebreanu, sâmbătă, în intervalul orar 9:00 – 11:00, va funcţiona linia navetă de autobuze 623, pe traseul: „Faur”, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Camil Ressu, cu întoarcere pe Şos. Mihai Bravu, str. Dristorului, Bd. Camil Ressu, Bd. 1 Decembrie 1918. Autobuzele vor efectua opriri în staţiile liniilor 330, N103 şi N111.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.