Conform informării transmise de Primăria Pitești, prețul local de facturare pentru populație este de 378,63 lei/MWh, fără TVA, în creștere față de nivelul de 318,89 lei/MWh, fără TVA, valabil începând cu 1 noiembrie 2025. Pentru perioada 1-31 martie, autoritățile au stabilit însă un tarif redus, de 333,73 lei/MWh, fără TVA.

Tarifele pentru termoficare au fost actualizate în Pitești

În ceea ce privește agenții economici și instituțiile publice, prețul local mediu al energiei termice a fost stabilit la 631,05 lei/MWh, fără TVA. Noile tarife vor fi aplicate până la data de 31 decembrie 2026, furnizorul urmând să le utilizeze în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

„Acest tarif este valabil până la data de 31 decembrie 2026. Furnizorul va aplica aceste prețuri în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, a transmis adminsitrația locală.

calorifer, incalzire, cost termoficare
SURSA FOTO: Dreamstime – Încălzire

Primăria Pitești spunea de anul trecut că locuitorii plătesc un tarif mai mic pentru termoficare

Primăria Pitești amintea încă din toamna anului trecut, la începutul sezonului rece, că locuitorii municipiului plătesc pentru termoficare un tarif considerat semnificativ mai mic comparativ cu cel achitat de consumatorii din multe alte orașe din România. În acest context, în bugetul local a fost aprobată o subvenție de 22 de milioane de lei pentru susținerea sistemului de termoficare.

Potrivit datelor comunicate de administrația locală în octombrie 2025, în Pitești erau racordate la sistemul centralizat de încălzire 17.400 de apartamente.

Românii care vor beneficia de un sistem de contorizare inteligentă a încălzirii

În același timp, românii din Sectorul 4 al Capitalei vor beneficia de un sistem de contorizare inteligentă a încălzirii, în urma unei inițiative anunțate de primarul Daniel Băluță. Măsură este menită să asigure o facturare corectă a energiei termice pentru locuitorii racordați la sistemul centralizat.

Măsura vizează societatea Termoenergetica și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară București-Ilfov, care vor avea obligația de a instala contoare inteligente la nivelul fiecărui imobil conectat la rețeaua de termoficare. Implementarea acestui sistem vine ca răspuns la nemulțumirile exprimate de locuitori, care au reclamat faptul că plătesc facturi pentru căldură și apă caldă ce nu reflectă nivelul real al serviciilor furnizate.

Modernizarea sistemului de facturare va include și modificarea diagramei de reglaj a furnizării energiei termice, astfel încât aceasta să fie adaptată condițiilor climatice și nevoilor actuale ale locuitorilor din București și județul Ilfov.

Hotărârea adoptată recent de Consiliul General al Municipiului București acordă Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov mandatul de a începe procedurile pentru instalarea contoarelor inteligente și pentru actualizarea diagramei de reglaj. În acest context, Compania Municipală Termoenergetica București S.A. va furniza agentul termic conform noilor standarde, ceea ce va permite o facturare transparentă și corectă pentru toți consumatorii conectați la sistemul centralizat de încălzire.