Astfel, de la data de 1 ianuarie 2026, plafonul va fi majorat de la 60 la 90 de salarii minime brute pe țară garantate în plată. Măsura urmărește diminuarea discrepanțelor de impozitare între veniturile provenite din activități independente și cele obținute din salarii.
Potrivit documentului eliberat de Guvern, la determinarea bazei anuale de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate, „în limita plafonului anual de 90 de salarii minime brute pe ţară garantate în plată, se ia în calcul valoarea salariului minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului de realizare a venitului, indiferent dacă în cursul aceluiaşi an se utilizează mai multe valori ale salariului minim brut pe ţară”, menționează inițiatorii proiectului.
Reforma în domeniul sănătăţii
„Majorarea plafonului maxim al bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor fizice care obţin venituri din activităţi independente a avut în vedere faptul că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi, sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar”, se mai arată în documentul respectiv.
De asemenea, obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate au în spate unele principii precum solidaritatea şi subsidiaritatea în constituirea şi utilizarea fondurilor. În același timp, în acord cu principiul fiscalităţii referitor la justeţea impunerii sau echitatea fiscală, sarcina fiscală a fiecărui contribuabil este stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia.
Cine e vizat de aceste modificări?
Românii vizați de această modificare sunt cei care realizează venituri din:
- activități economice independente – PFA, întreprinderi individuale sau familiale;
- profesii liberale – medici, avocați, notari, arhitecți, consultanți, experți contabili etc.;
- drepturi de autor și drepturi conexe – scriitori, jurnaliști independenți, artiști, fotografi, compozitori;
- activități de producție, comerț sau prestări de servicii desfășurate fără contract de muncă.
Modificarea plafonului CASS se aliniază principiilor fundamentale ale sistemului de asigurări sociale de sănătate, stipulate în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Astfel, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, asigurând accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați și funcționând ca un sistem unitar.
De asemenea, obiectivele sistemului se realizează pe baza principiilor solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor, iar sarcina fiscală este stabilită în funcție de capacitatea contributivă a fiecărui contribuabil.