Toţi retailerii din Bulgaria vor trebui să afişeze preţurile în leva şi în euro
Toţi retailerii din Bulgaria vor trebui să afişeze preţurile în leva şi în euro din luna iulie, a anunţat adjunctul ministrului Economiei din Bulgaria, Nikolay Pavlov. Obligaţiile legale pentru traderi sunt incluse în actul legislativ privind adoptarea euro.
Introducerea sistemului dual de preţuri va coincide cu vârful sezonului turistic de vară, astfel încât toate magazinele şi toţi furnizorii de servicii vor afişa preţurile în leva şi în euro. Ambele monede trebuie prezentate egal, clar şi precis pe toate etichetele, fără a se acorda preferință unei monede față de alta.
„Conversia trebuie să se baze pe o rată fixă de schimb de 1,95583 leva pentru un euro”, a precizat oficialul bulgar la radio.
Această reglementare face parte din pregătirile Guvernului de la Sofia pentru adoptarea monedei euro, ţinta oficială fiind 1 ianuarie 2026. Guvernul de la Sofia se aşteaptă în luna iunie la o decizie favorabilă privind intrarea Bulgariei în zona euro.
Ministerul Economiei şi Industriei din Bulgaria are un rol central în procesul de adoptare a monedei euro, fiind implicat în mod activ, prin participarea sa în Consiliul de Coordonare pentru Pregătire.

Afișarea dublă a prețurilor va dura un an de zile
Afișarea dublă a prețurilor va dura 12 luni după adoptarea euro. Data țintă pentru introducerea monedei euro este 1 ianuarie 2026. Se așteaptă ca până în vară să existe confirmarea respectării acestui termen de către Bulgaria.
Guvernul de la Sofia a îndeplinit condiția finală pentru aderarea la zona euro prin respectarea criteriului privind deficitul bugetar. În urma realizării anterioare a țintei de inflație, ultimul pas a fost confirmarea conformității cu metodologia Uniunii Europene (UE) privind finanțele publice pentru anul 2024.
Potrivit datelor preliminare de la Institutul Național de Statistică din Bulgaria și Eurostat, sectorul administrației publice a înregistrat un deficit bugetar de 3 miliarde de euro în anil 2024. Această cifră corespunde exact la 3% din PIB-ul național, aliniindu-se la pragul blocului comunitar și îndeplinind condiția de deficit pentru aderarea la zona euro.
Eurostat a raportat că deficitul bugetar mediu la nivelul UE în anul 2024 a fost de 3,2% din PIB.