Ce stă, de fapt, în calea aderării României la zona euro. Deficitul, în prim-plan
Zona euro. Sursa foto: Comisia Europeană
Aderarea României la zona euro presupune atât îndeplinirea unor criterii economice, cât și asumarea unor decizii politice și a unor măsuri susținute de toate instituțiile responsabile.
Un prag de care România nu poate trece. Ce trebuie să se schimbe înainte de adoptarea euro
Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), a subliniat vineri, la Sinaia, că progresul către adoptarea monedei unice europene este strâns legat de reducerea deficitului bugetar și de consolidarea fiscală.
Oficialul BNR a explicat că diminuarea deficitului de la 9% la 6% reprezintă un pas înainte, însă acest nivel rămâne peste limita de 3% prevăzută de criteriile de la Maastricht. Respectarea pragului fiscal este una dintre condițiile necesare pentru aderare, dar nu este singura cerință pe care România trebuie să o îndeplinească pentru a putea trece la moneda europeană.
„În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la euro este strict condiționat de avansul pe frontul consolidării fiscale. Chiar și cu 6% deficit, este un progres față de 9%, însă condițiile de la Maastricht ne cer maxim 3% și sunt mult mai multe condiții decât deficitul maxim de 3%”, a declarat Cristian Popa la Summitul Rethink România 2026. O viziune pentru România.
Reducerea deficitului, o condiție pentru avansarea către euro
România și-a asumat în fața partenerilor europeni obiectivul de a reduce deficitul bugetar sub pragul de 3% în perioada 2029-2030. Potrivit reprezentantului BNR, atingerea acestei ținte ar permite începerea unor discuții serioase cu instituțiile europene privind următoarele etape ale procesului de aderare.
Cristian Popa a atras atenția că ajustarea finanțelor publice implică măsuri dificile, care nu pot fi realizate exclusiv de banca centrală. Reducerea deficitului și a datoriei publice, precum și readucerea inflației la un nivel adecvat, necesită acțiuni coordonate și implicarea tuturor factorilor de decizie.
„Noi le-am promis europenilor că în 2029-2030 să coborâm cu deficitul sub 3%, de acolo încolo putem să ne așezăm la masă, să avem o discuție serioasă cu ei, însă un mesaj important pe care Banca Națională a României l-a dat este că trecerea, aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar este și un fenomen politic. Este nevoie de eforturi pe toate palierele, este nevoie ca toți decidenții din această țară să facă acele sacrificii. Nu e ușor să reduci deficitul, ne e foarte clar. Nu este ușor să reducem datoria publică, nu este ușor să aducem inflația unde trebuie, însă e nevoie de acest efort care nu stă doar la Banca Centrală”, a afirmat oficialul BNR.

BNR este pregătită din punct de vedere tehnic
Cristian Popa a precizat că Banca Națională a României a făcut progrese în pregătirile tehnice necesare pentru adoptarea monedei unice. Acestea vizează inclusiv infrastructura de plăți și capacitatea de producție a numerarului în euro, elemente care fac parte din pregătirea instituțională pentru o eventuală aderare.
Potrivit acestuia, banca centrală dispune deja de capacități tehnice importante, iar alte componente sunt în curs de pregătire. Oficialul a făcut însă distincția între aceste demersuri, aflate în responsabilitatea instituției, și efortul economic mai amplu necesar pentru îndeplinirea condițiilor de aderare.
„Banca Centrală face mai degrabă acele eforturi tehnice și suntem pregătiți din multe aspecte, din multe puncte de vedere. Sisteme de plăți, putem printa bancnote euro, în curând vom putea bate monede euro, însă e nevoie de un efort mult mai mare”, a precizat Cristian Popa.
Declarațiile sale evidențiază diferența dintre pregătirea operațională a băncii centrale și îndeplinirea criteriilor economice necesare trecerii la moneda unică. Chiar dacă există capacități tehnice pentru anumite operațiuni asociate euro, calendarul aderării rămâne legat de evoluția indicatorilor economici și de măsurile adoptate la nivel național.
Cristian Popa: Adoptarea euro presupune atât avantaje, cât și dezavantaje
Membrul Consiliului de Administrație al BNR a vorbit și despre necesitatea unei evaluări realiste a efectelor pe care le-ar avea aderarea României la zona euro. În opinia sa, adoptarea monedei unice ar fi benefică pentru țară, însă procesul trebuie privit ținând cont atât de avantajele, cât și de dezavantajele asociate apartenenței la uniunea monetară.
Cristian Popa și-a exprimat susținerea pentru continuarea parcursului european al României și pentru trecerea la euro. Totodată, el a subliniat că dezbaterea trebuie să includă o înțelegere echilibrată a realităților economice din statele care utilizează deja moneda unică.
„E nevoie să înțelegem, spun eu în nume privat, în nume personal, ca și economist, că nu toate lucrurile sunt roz în zona euro, sunt mai degrabă lucrurile pozitive, e mai degrabă bine pentru România, însă trebuie să înțelegem că sunt plusuri și minusuri și să mergem pe această direcție. Eu sprijin trecerea la euro, cred că este important să mergem pe acest drum și drumul e important și destinația, însă trebuie să înțelegem că nu e doar lapte și miere”, a mai spus Cristian Popa.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.