Când renunțăm la masca de protecție în aer liber? Alexandru Rafila a spus-o clar: Nu îmi place să fiu ghicitor

În cursul zilei de luni, ministrul Sănătății a fost întrebat când am putea scăpa de masca de protecție în aer liber, iar el a răsouns că totul va ține de momentul în care numărul cazurilor de infectare. El a subliniat că există o posibilitate ca acest lucru să se întâmple în două – trei săptămâni.

„Nu îmi place să fiu ghicitor, dar probabil că într-un interval de două, trei săptămâni, dacă numărul de cazuri scade consistent şi începe şi acea scădere a cazurilor din secţia de Terapie Intensivă, astfel de măsură ar putea fi luată”, a declarat Alexandru Rafila.

Când am putea renunța la starea de alertă

De asemenea, ministrul Sănătății a fost întrebat când România ar putea renunța la starea de alertă. El a spus că fiecare decizie va fi luată în funcție de cifre, subliniind că deciziile nu vor fi unilaterale.

„Ne uităm la cifre şi luăm deciziile în cunoştinţă de cauză, împreună, adică nu vor mai fi luate decizii unilaterale, vor fi luate deciziile, vom ţine legătura şi cu alţi actori, cu mediul de afaceri, cu angajatorii din România încât să existe un punct de vedere care să le ofere şi lor predictibilitate pentru că oamenii aşteaptă şi predictibilitate în ceea ce priveşte funcţionarea activităţilor economice.

E mai bine să nu creăm o presiune asupra autorităţilor nici din partea mass-media, nici din partea populaţiei, important este să fim echilibraţi şi să comunicăm, să spunem adevărul şi oamenii să ştie exact ce urmează să se întâmple, dar, repet, în funcţie de cifre şi în funcţie de modul în care fiecare dintre noi continuăm să respectăm aceste măsuri”, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Marcel Ciolacu: Ridicarea restricțiilor va mai dura

În cadrul conferinței PSD, președintele partidului, Marcel Ciolacu, a declarat că ridicarea restricțiilor din România va mai dura, asta și pentru că valul cinci al pandemiei are un decalaj față de cel al țărilor de la nivelul UE unde măsurile impuse în pandemie se ridică.

„Cred că domnul Rafila e cel mai îndreptățit, pe mine mă bucură trendul în care am intrat. Îmi pare rău că nu am reușit să avem medicamente ca în toată Uniunea Euroeană.

Știți că avem o defazare în ceea ce privește pandemia. Ridicarea stării de alertă sau cea de urgență depinde de ce se întâmplă în Balcani. Nu eu decid asta, președintele țării va convoca un CSAT”, a declarat Marcel Ciolacu.