Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a mers sâmbătă la Iaşi pentru a lua parte la Forumul pentru Educaţie, unde a fost dezbătută noua lege a Educaţiei. În cadrul evenimentului, ministrul a declarat că nimic nu se poate face fără Educaţie, iar pentru aceasta este nevoie de finanţare.

Sorin Cîmpeanu: Dacă am fi fost buni nu am fi fost în această situaţie acum

„Am fost întrebat care cred eu că este cel mai bun ministru al Educaţiei din ultimii 30 de ani. Cu tristeţe v-o spun – niciunul. Începând cu mine, ministru care a avut un mandat din 2014 – 2015. Este simplu, este logic, dacă am fi fost buni nu am fi fost în această situaţie acum”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, Sorin Cîmpeanu a ținut să precizeze că cele două legi ale Educaţiei aflate în dezbatere publică nu sunt altceva decât transpunerea în text legislativ a raportului final „România Educată„.

Cu ce schimbări vine noua lege a educației?

„Schimbarea este esenţială. Spre deosebire de Legea 1 din 2011, care a avut schimbări de proces importante, corecte, însă nu au fost însoţite de schimbări de instituţii, nu au fost însoţite de schimbări de resurse.

Atunci când vrei să obţii rezultate diferite cu aceiaşi oameni, cu aceleaşi instituţii, cu aceleaşi resurse, şansele sunt minime şi asta s-a văzut, s-a văzut prin faptul că, spre exemplu, în anul 2022, am organizat Bacalaureatul după Legea 84 din 1995.

La 11 ani de la apariţie, încă nu am putut organiza examenul de Bacalaureat după Legea 1. De ce? Nu au fost instituţii, nu au fost mecanisme, nu au fost resurse.

Acest proiect de lege însoţeşte schimbările de proces cu schimbări în arhitectura de sistem. Acest sistem însoţeşte schimbările de proces şi de instituţii, cu resurse. Dacă nu vom avea resurse financiare, toate aceste lucruri vor fi degeaba”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Peste 965 de milioane lei au fost alocați pentru reducerea abandonului școlar

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că a avut discuţii cu reprezentanţii Inspectoratelor Şcolare pe tema noii Legi a învăţământului şi despre cum aceasta ar trebui aplicată.

Întâlnirea ministrului Sorin Cîmpeanu cu şefii Inspectoratelor Şcolare a avut loc la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti.

„Am dezbătut astăzi, la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, împreună cu inspectorii şcolari generali din toată ţara, proiectul Legii învăţământului preuniversitar.

Este important să acţionăm într-o manieră adecvată pentru ca instituţiile din domeniu să fie pregătite pentru punerea în aplicare a noii legi şi a măsurilor din Proiectul ,,România Educată” şi să-şi concentreze demersurile asupra elevului ca subiect principal, contribuind astfel la reducerea abandonului şcolar şi a ratei de părăsire timpurie a şcolii şi asigurând creşterea performanţei printr-un just echilibru între echitate şi performanţă. Apreciez nivelul şi profesionalismul dezbaterii cu inspectorii şcolari generali!”, a scris Cîmpeanu pe pagina sa de Facebook.