Se majorează salariul minim? Patronii de IMM-uri s-au pronunţat
Vești excelente pentru mii de români. În ciuda crizei sanitare și economice cu care se confruntă România, salariul minim în cazul acestor persoane ar putea să fie majorat.
Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, organizația patronală organizează vineri o conferinţă de presă în care preşedintele organizaţiei, Florin Jianu, va prezenta rezultatele unui sondaj în care patronii de IMM-uri s-au pronunţat pe subiectul creşterii salariului minim pentru anul 2021.
De asemenea, un al doilea subiect tratat în cadrul evenimentului va fi programul de subvenţionare de către stat a salariilor angajaţilor cărora angajatorii afectaţi de măsurile restrictive le reduc programul de muncă, aşa-numita „Kurzarbeit”, subiect care va fi prezentat de preşedintele Eurolines Group România, Dragoş Anastasiu.
Ce spunea Florin Cîțu despre majorarea salariului minim
Luna trecută, ministrul Finaţelor, Florin Cîțu a fost întrebat, într-o conferinţă de presă dacă revenirea economiei, despre care a vorbit, va însemna şi creşterea salariului minim, aşa cum au cerut sindicaliştii, respectiv cu 100 de lei brut.
El susținea la acea vreme că nu își dorește modificarea formulei actuale și își dorește mai multă transparență. De asemenea, ministrul de la Finanțe mai preciza că efectele negative ale economiei nu se pot vedea imediat, acestea având repercursiuni în viitor.
„Aş vrea să păstrăm totuşi o formulă pe care să nu o mai modificăm. Vreau să scot elementul acesta de politic din negocierile pe salariul minim. Anul trecut am venit cu o formulă care cred că este foarte bună, e transparentă, toată lumea ştie indicatorii şi o formulă care nu penalizează dinamica salariului minim în ani cum este acesta, în care ai o contracţie sau ai o scădere a economiei. Aş merge pe pastrarea acestei formule şi pentru anii viitori.
Altfel, în momentul în care introduci politicul în negociere, acest element politic de subiectivism, atunci apar efecte negative pentru economie pe care nu le putem vedea imediat, dar care au repercusiuni pe viitor”, spunea atunci Florin Cîțu.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





