Norvegia introduce taxa turistică
Norvegia introduce taxa turistică! Parlamentul de la Oslo a aprobat introducerea unei taxe turistice, care va contribui la finanțarea proiectelor de îmbunătățire a infrastructurii din Norvegia, pe fondul îngrijorărilor legate de creșterea accentuată a numărului de vizitatori.
Autorităților locale vor putea impune o taxă de 3% pentru o noapte de cazare. Taxa turistică poate fi aplicată chiar și navelor de croazieră care fac opriri. Fondurile adunate vor fi folosite exclusiv pentru îmbunătățirea infrastructurii turistice.
În anul 2024, unitățile turistice din Norvegia au înregistrat un număr record de 38,4 milioane de nopți de cazare. Toaletele publice și parcările au fost supraaglomerate în unele zone, ceea ce a provocat tensiuni cu localnicii.
„Nu avem turism pe tot parcursul anului în toată țara, dar în unele locuri există perioade ale anului care sunt deosebit de solicitante, iar cheltuielile pe care locuitorii trebuie să le plătească sunt deosebit de mari”, spunea, în luna aprilie, ministrul Comerțului și Industriei din Norvegia, Cecilie Myserth.
Taxa turistică ar putea reduce numărul vizitatorilor
În luna aprilie, fililala de turism din „Confederația Întreprinderilor Norvegiene” avertiza că taxa turistică ar putea reduce numărul vizitatorilor.
„Ne aflăm acum într-o situație foarte gravă. Introducerea taxei turistice acum este, în orice caz, o nebunie”, a spus un purtător de cuvânt al „Confederației Întreprinderilor Norvegiene”.
Grecia a introdus, la rândul său, o nouă taxă turistică
- Apartamente/Studiouri: 2.00 euro pe cameră, pe noapte, în perioada aprilie-octombrie.
- Hoteluri:
- 1-2 stele: 2.00 euro pe cameră, pe noapte.
- 3 stele: 5.00 euro pe cameră, pe noapte.
- Hoteluri 4-5 stele: Până la 15 euro pe cameră, pe noapte, în funcție de sezon (cărți de credite).
- Insule populare: 20 euro pentru navele de croazieră în Santorini și Mykonos.
- Alte destinații: 5 euro pentru navele de croazieră.
- Închirieri pe termen scurt:
- aprilie-octombrie: 8 euro pe noapte (de la 1,5 euro anterior).
- lunile de iarnă: 2 euro pe noapte (de la 0,5 euro anterior).
Taxă de Reziliență Climatică a fost concepută pentru a combate efectele crizei climatice și a genera venituri pentru a finanța proiecte de dezvoltare sustenabilă în turism.