Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni

Între 23 ianuarie și 30 ianuarie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât valorile termice specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de sud-vest a țării noastre, iar în rest cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în regiunile nord-vestice.

Între 30 ianuarie și 6 februarie, temperaturile medii vor fi apropiate de valorile termice normale pentru începutul lunii februarie, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice și ușor mai coborâte la munte.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în zonele montane, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă din an.

Între 6 februarie și 13 februarie, temperaturile medii vor fi apropiate valorile termice normale pentru această perioadă din an în România.

Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea sudvestică a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval de timp.

Între 13 februarie și 20 februarie, temperaturile medii se vor situa în jurul valorilor termice specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul țării.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă din an, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Se schimbă vremea în România! Va începe să ningă în zilele următoare

Vă amintim că meteorologul Alina Șerban a anunțat miercuri, 18 ianuarie 2023, că va începe să ningă în zilele următoare în mai multe zone din țară.

Potrivit spuselor sale, în zonele montane, la altitudini foarte mari, la peste 1800 m, a început să ninge de pe 18 ianuarie 2023, iar de pe data de 19 ianuarie 2023, vremea a început să se răcească în vest, nord-vest, apoi și în celelalte regiuni ale României.

Joi am avut parte de o scădere semnificativă a valorilor termice prin Banat, Crișana, Maramureș, însă restul țării a rămas cu vreme deosebit de caldă pentru acestă perioadă din an, dar răcirea aerului va continua și în celelalte regiuni și în consecință transformarea precipitațiilor.

„Ne putem gândi și la zăpadă pentru că pe fondul acestei răciri precipitațiile în formă lichidă se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. În multe zone din țară va fi zăpadă!”, a explicat meteorologul Alina Șerban în cadrul unei emisiuni TV de pe Antena 3 CNN.