Se încing spiritele la Moscova! Cad capete grele după aflarea veștii

Se încing spiritele la Moscova! Cad capete grele după aflarea veștii
Publicat de Iulian Luca la 13 septembrie 2019, 23:20

Fuga presupusului spion CIA a tulburat apele la Moscova unde au început să cadă capete în rândul oficialilor. Rusia a anunțat că a cerut Statelor Unite, prin Interpol, să confirme unde se află Smolenkov.

În Rusia au fost concediaţi mai mulţi oficiali care i-au permis lui Oleg Smolenkov, fost angajat al Kremlinului şi presupus spion al CIA, să fugă din ţară, transmite vineri agenţia Interfax, preluată de Reuters.

Două surse au confirmat pentru Reuters relatări din presa americană potrivit cărora informatorul Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA a fost scos din Rusia în 2017 şi a ajuns în Statele Unite. Cotidianul rus Kommersant susţine că spionul era Smolenkov, care a dispărut împreună cu soţia şi cei trei copii în timpul unei vacanţe în Muntenegru. Ziarul a publicat o fotografie cu o casă cumpărată ulterior de o familie cu acelaşi nume în Stafford, în statul american Virginia, la 65 de km de Washington.

Kremlinul a confirmat că Smolenkov a lucrat pentru administraţia prezidenţială rusă, dar a afirmat că el nu a deţinut un post important şi că a fost concediat în 2016 sau 2017. Pe o listă cu numere de telefon din 2014, consultată de Reuters, el figura drept consilier-şef al lui Iuri Uşakov, principalul asistent pentru politică externă al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Joi, Rusia a anunţat că a cerut Statelor Unite, prin Interpol, să confirme unde se află Smolenkov.

Interfax citează vineri o sursă la curent cu situaţia care afirmă că excursia familiei Smolenkov în Muntenegru a constituit o încălcare a regulilor în vigoare în 2017, care interziceau oficialilor ruşi deplasările în statul balcanic.

„La scurt timp după dispariţia lui Smolenkov în iunie 2017, agenţiile de aplicare a legii abilitate au deschis o anchetă care a arătat că oficialii care i-au permis unui angajat al administraţiei prezidenţiale şi familiei acestui să plece în vacanţă în Muntenegru au încălcat interdicţia”, arată sursa respectivă.

Interdicţia fusese instituită în primăvara aceluiaşi an, în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Muntenegru legate de un presupus puci nereuşit la Podgorica, cu sprijin rusesc, în 2016. Moscova a negat orice implicare.

„Acţiunile celor responsabili au fost clasificate drept control lipsit de prevedere şi superficial. Unii dintre ei au fost pedepsiţi, inclusiv prin concediere”, afirmă sursa Interfax, care precizează că abia ulterior a devenit evident că Smolenkov fugise din ţară.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.