Se dau bani de la stat! Cine poate beneficia de 5.000 de lei

Se dau bani de la stat! Cine poate beneficia de 5.000 de lei
Publicat de Corina Chiriac la 16 iunie 2020, 20:22

Senatul a dat azi undă verde unui proiect prin care se dau 5.000 de lei lunar. Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul prin care se acordă cabinetelor medicale şi farmaciilor aflate în contract cu Casele de asigurări de sănătate 5.000 lei lunar, de la bugetul de stat, pentru materiale de protecţie.

În favoarea propunerii legislative, iniţiate de un grup de parlamentari PSD, au votat 90 de senatori, 13 au fost „împotrivă” şi 27 s-au abţinut.

Ce prevede propunerea legislativă

„Furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale de specialitate în regim ambulatoriu, aflaţi în contract cu Casele de asigurări de sănătate, vor beneficia lunar de suma de 5.000 de lei/tură de activitate pentru asigurarea materialelor de protecţie necesare furnizorilor şi asiguraţilor. De sumele menţionate beneficiază cabinetele de medicină de familie indiferent de forma de organizare, farmaciile comunitare, cabinetele de specialitate, laboratoarele de analize medicale, furnizorii de servicii de imagistică medicală. Sumele sunt asigurate prin transferuri de la bugetul de stat către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate”, stipulează propunerea legislativă.

A primit raport de admitere

Propunerea legislativă a primit un raport de admitere din partea Comisiei de sănătate din Senat, prin amendamentul adoptat în comisie cabinetele stomatologice fiind incluse printre furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale care beneficiază de acest ajutor.

Potrivit expunerii de motive, asigurarea materialelor de protecţie este necesară în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-COV2.

Propunerea legislativă privind unele măsuri financiare în domeniul sanitar în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus va fi dezbătută şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.