MIPE a virat suma de 600 de milioane de lei pentru alimentarea cardurilor sociale

Programul „Sprijin pentru România“ continuă și în anul 2023, iar persoanele cu probleme financiare, aflate în pragul sărăciei, vor primi vouchere în valoare de 250 de lei din partea statului pentru alimente și mese calde.

Pe 11 aprilie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a virat suma de 600 de milioane de lei pentru alimentarea celor aproximativ 2,5 milioane de carduri sociale, reprezentând cea de-a doua tranșă din acest an și cea de-a patra a programului.

Este de reținut, că voucherele vor fi distribuite în șase tranșe, iar virarea banilor se va face o dată la două luni. Cu toate acestea, prima tranșă de bani a fost alocată în luna martie (din cauza unor probleme întâmpinate de Guvern), iar a doua în luna aprilie.

Următoarele tichete vor fi virate beneficiarilor în lunile mai, iulie, septembrie și decembrie 2023

Ministrul Marcel Boloș declara cu puțin timp înainte de sărbătorile pascale, că acești bani trebuie să ajungă la persoanele vulnerabile, tocmai pentru a asigura masa de Paște.

„I-am rugat în mod expres pe colegii mei să facă toate diligențele pentru ca cei 250 de lei să ajungă la oameni cu două săptămâni înainte față de cum era stabilit, pentru ca românii vulnerabili să nu aibă pe cap grija mesei de Paște, ci să se poată concentra pe purificarea şi transformarea sufletului, rugăciune și fapte bune.

De asemenea, din 23 martie am început distribuirea unei noi tranșe de pachete alimentare, deși planificarea era făcută pentru luna aprilie, tocmai pentru ca beneficiarii să aibă și cei 250 de lei și un pachet de 25 kg alimente înainte de sărbători“, declara ministrul Marcel Boloș, în urmă cu două săptămâni.

Tranșa a treia în valoare de 250 de lei urmează să fie virată în luna mai, iar ultima în luna decembrie: „la 19 decembrie, tuturor beneficiarilor care aveau card le-au fost virați alți 250 de lei. Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni“, au precizat reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Perioada de valabilitate a fiecărui voucher este de 12 luni de la emitere. Menționăm că aceste carduri pot fi folosite doar de beneficiari. Există, bineînțeles, și cazuri excepționale, iar aici ne referim la persoanele care nu se pot deplasa singure la cumpărături. Persoana care va face cumpărăturile în numele beneficiarului va trebui să prezinte un act de identitate al posesorului de card.

Voucherele nu vor putea fi folosite pentru a cumpăra țigări sau produse de curățenie. Scopul proiectului este acela de a contracara scăderea standardului de viață și a grupurilor sociale vulnerabile, în ideea de a scădea riscul sărăciei la nivel național.

Care poate beneficia de voucherele sociale în 2023?

Pentru a beneficia de voucherele sociale 2023 pentru alimente și mese calde, acordate prin programul „Sprijin pentru România“, românii trebuie să îndeplinească mai multe criterii de eligibilitate. Iată lista persoanelor care primesc acest ajutor din partea statului:

  • Copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1700 de lei;
  • Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, cu venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
  • Familiile monoparentale, cu venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
  • Familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, vor primi și ele tichete sociale în 2023;
  • Pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1700 de lei pentru tranșele din anul 2023.