Se dă vremea peste cap! Ne așteaptă temperaturi extreme în câteva zile. Anunț de la ANM
Vreme schimbătoare în majoritatea zonelor țării în ultima lună de primăvară. Dacă la munte ninge, iar la munte sunt ploi torențiale și grindină, în câteva zile vremea se va schimba în totalitate.
Meteorologii anunță că temperaturile vor ajunge și la 30 de grade Celsius în câteva zile. Temperaturile ridicate nu se vor menține însă pentru mult timp, iar acest lucru ar putea cauza și fenomene meteo extreme, scrie stirileprotv.ro.
Începând de săptămâna viitoare, de marți, ar trebui să avem iar o scădere în termometre, temperaturile urmând să coboare la 23-24 de grade, ceea ce ar putea provoca fenomene extreme. Elena Mateescu, director ANM vine cu precizări în acest sens.
„Asta se întâmplă pentru ca o masă de aer fierbinte, venit din nordul Africii, va cuprinde sudul şi sud-estul Europei, inclusiv ţara noastră. În acelaşi timp însă, o masă de aer rece înaintează şi ea spre Europa. Se vor inalni în ţara noastră marţi şi o vor împărţi în două, apoi aerul rece va ajunge peste tot.”
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





