După ce autorităţile chineze şi presa din China au raportat o creştere a numărului de boli respiratorii, inclusiv focare de pneumonie nediagnosticată la copii, în nordul Chinei, OMS a solicitat „informaţii epidemiologice şi clinice suplimentare, precum şi rezultate de laborator privind aceste focare raportate la copii”.

Există un sâmbure de adevăr în afirmația Beijingului, dar este doar o parte a poveștii, scrie ForeignPolicy.com.

Acceptarea faptului că Beijingul nu acoperă și de data aceasta un nou agent patogen pare să nu alarmeze OMS. De fapt, China ar putea ascunde o amenințare și mai mare: cultivarea unor tulpini rezistente la antibiotice ale unei bacterii comune, potențial mortale.

Temerile cu privire la un alt agent patogen respirator sunt normale

Temerile cu privire la un alt agent patogen respirator care ar fi apărut în China. sunt normale, după pandemiile SARS și COVID-19, ambele ascunse inițial de Beijing. Preocupările sunt amplificate de obstrucționarea continuă, de către Beijing, a oricărei investigații independente cu privire la originile SARS-CoV- 2, virusul care provoacă COVID-19, indiferent dacă acesta s-a scurs accidental din laboratorul din Wuhan, fie în urma comerțului cu câini raton și alte animale în de-acum celebra piață Wuhan.

În urmă cu patru ani, în primele săptămâni ale focarului COVID-19, Beijingul nu a raportat noul virus, apoi a negat răspândirea lui prin aer. Mai mult, autoritățile chineze i-au pedepsit pe medicii care spuneau că au îngrijorări și le- au interzis să vorbească și cu colegii chinezi și mai ales cu omologii internaționali.

Medicii chinezi sunt din nou reduși la tăcere

Statisticile medicale chineze rămân destul de nesigure; țara susține că numărul total de decese cauzate de COVID-19 se situează la undeva peste 120.000, în timp ce estimările independente sugerează că numărul poate fi de peste două milioane doar în focarul inițial.

Acum, medicii chinezi sunt din nou reduși la tăcere și nu comunică cu omologii lor din străinătate, sugerând că ar putea fi în curs de desfășurare o altă mușamalizare potențial periculoasă.

Microbul care provoacă creșterea numărului de spitalizări a copiilor este Mycoplasma pneumoniae, care provoacă pneumonia M. pneumoniae sau MPP.

Descoperit pentru prima dată în 1938, s-a crezut inițial că este un virus, din cauza lipsei membranei celulare și a dimensiunii mici, deși este o bacterie atipică. Aceste caracteristici neobișnuite îl fac invulnerabil la majoritatea antibioticelor (care funcționează de obicei prin distrugerea membranei celulare).

Puținele încercări de a face un vaccin în anii 1970 au eșuat. Virusul respirator sincițial (RSV), gripa, adenovirusurile și rinovirusurile (cunoscute și sub denumirea de răceală comună) provoacă inflamația severă a plămânilor și duc mai frecvnt la spitalizare și deces la sugari și copii mici.

Pe tot globul, închiderile din timpul pandemiei COVID-19 și alte măsuri non- farmaceutice au însemnat că copiii au fost mai puțin expuși la gama obișnuită de agenți patogeni, inclusiv MPP, timp de câțiva ani. Multe țări au văzut de atunci creșteri de revenire a RSV.

Izolarea prelungită impusă de Beijing a compromis grav imunitatea copiilor mici

Unii experți sunt de acord cu explicația Beijingului potrivit căreia combinația dintre sosirea iernii, sfârșitul restricțiilor COVID-19 și o lipsă de imunitate anterioară la copii se află în spatele infecțiilor în creștere. Unii speculează că această izolare prelungită impusă de Beijing a compromis grav imunitatea copiilor mici, deoarece expunerea la germeni, în special în perioada copilăriei, este esențială pentru dezvoltarea sistemului imunitar.

În China, infecțiile cu MPP au început la începutul verii și s-au accelerat

În China, infecțiile cu MPP au început la începutul verii și s-au accelerat. Până la jumătatea lunii octombrie, Comisia Națională de Sănătate a făcut pasul oarecum neobișnuit de a adăuga MPP la sistemul său de supraveghere.

Infecția cu două boli în același timp poate înrăutăți lucrurile. Candidații obișnuiți pentru co-infecție la copii – VRS și gripă – nu au provocat anterior creșteri comparabile ale pneumoniei. De data aceasta, diefernța este COVID-19. Este posibil ca această combinație dintre COVID-19 și MPP să fie deosebit de periculoasă.

Deși adulții sunt mai puțin susceptibili la MPP din cauza anilor de expunere, adulții spitalizați pentru COVID-19 care au fost simultan sau recent coinfectați de MPP au avut o rată de mortalitate semnificativ mai mare, potrivit unui studiu din 2020.