Pensionarii vor primi în curând 700 de lei! Sunt vizate peste 3 milioane de persoane. Se întâmplă în iulie

Totodată, ministrul a explicat că ajutorul va fi acordat celor cu pensii până la 2.000 de lei. Amintim că plafonul fusese stabilit inițial la o pensie de 1.600 de lei.

„La începutul anului am avut un plafon de 1.600 pentru primul pachet social care a reprezentat atunci pensia medie în România. Am venit ulterior cu o analiză pe care am creat-o şi din cauza evoluţiei preţurilor şi din cauza a ceea ce s-a întâmplat, accentuându-se pe unele locuri criza preţurilor din cauza războiului din Ucraina, să implementăm al doilea pachet social cu acele carduri şi acele vouchere electronice pentru a sprijini populaţia până la sfârşit de an şi am considerat atunci o categorie vulnerabilă pensia care se încadrează în jurul pensiei medii.

Acum considerăm că evoluţia preţurilor fiind cea pe care o ştim cu toţii trebuie să depăşim un pic pensia medie. Şi dintr-o analiză a noastră 3,2 milioane de pensionari, 3,2 milioane de seniori ai României vor beneficia de această nouă măsură”, a explicat Marius Budăi.

Marius Budăi a anunțat un sprijin și pentru persoanele cu dizabilități

Marius Budăi a declarat anterior că persoanele cu dizabilități din România vor putea depune în format electronic cererile și dosarele. În acest sens, Marius Budăi a anunțat dezvoltarea unei platforme națională care va conține toate datele acestora.

„Sub deviza: <Culoare digitale către sufletul persoanelor cu dizabilități>, implememtăm, astăzi, un proiect extrem de important pentru relația dintre instituțiile statului și persoanele cu dizabilități”, a declarat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a spus că Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), implementează proiectul „Sistem Național de Management privind Dizabilitatea (SNMD)”.

În cadrul proiectului va fi dezvoltată o platformă națională care va centraliza toate datele privind persoanele cu dizabilități din România și va permite depunerea în format electronic a cererilor și dosarelor precum și evaluarea.