Deputatul PNL Alexandru Muraru a susținut la RFI, că mobilizarea militară din Rusia este, de fapt, un model stalinist de control social total. Aproape 1.500 de manifestanți care protestau față de mobilizarea militară parțială anunțată de Vladimir Putin au fost reținuți în zeci de orașe din Rusia, începând de sâmbătă. Peste 8.500 de ruși au plecat într-o singură zi în Finlanda vecină, de teamă să nu fie trimiși pe front în Ucraina.

Se anunță sfârșitul lui Putin

Alexandru Muraru spune că invazia rusă din Ucraina este un eșec de proporții.

„Trebuie spus că la șapte luni de la debutul războiului, operațiunea specială, cum o numește Federația Rusă, de fapt o invazie barbară a unei țări suverane reprezintă un eșec de proporții. Această mobilizare, care este practic prima mobilizare a Rusiei de la al Doilea Război Mondial este probabil cea mai nepopulară decizie pe care o ia Putin de la momentul în care a început ascensiunea în Rusia, în 1999, este o decizie fără precedent, iar mobilizarea a 300.000 de bărbați, așa cum a spus Putin în discursul de pe 29 februarie intră în contradicție directă, așa cum au remarcat specialiștii și jurnaliștii, cu cifrele în sine și cu decretul de mobilizare, pentru că acolo nu se face referire la o mobilizare parțială, ci se face doar referire la bărbați cu pregătire militară, deci nu există nici o garanție că cifra va rămâne aceasta, de vreme ce primele recrutări nu au avut nici o legătură cu pregătirea militară (…).

Este o criză politică majoră, în mijlocul războiului, societatea rusă este direct purtată în război, chiar dacă la început a părut o afacere sau o chestiune a sistemului politic și a lui Putin după 24 februarie, ceea ce se întâmplă după 21 septembrie arată practic că războiul trece direct în casa fiecărei familii din Rusia. Este un model stalinist de control social total”, a explicat Alexandru Muraru.

Putin va fi aruncat de la putere de către propriul sistem

Deputatul afirmă că „este faza de precolaps a oricărui dictator, așa cum și Antonescu și Hitler au făcut la vremea respectivă, implicarea în deciziile militare a elitei politice înseamnă foarte clar o distrugere a oricărui sistem politic și social”.

„Da, este fără doar și poate că acesta este un demers fără de întoarcere, faptul că Putin în final va fi mai degrabă aruncat de la putere de către propriul sistem, decât de consecințele războiului din Ucraina, pentru că orice sistem politic are acest instinct de a se conserva și e aproape clar că nu toți cei care sunt în preajma lui Putin sunt de acord cu aceste demersuri”, spune deputatul PNL, întrebat dacă acesta este „începutul sfârșitului” pentru Vladimir Putin.

Eugen Tomac vrea un tribunal special pentru criminalii de la Kremlin

În paralel, eurodeputatul Eugen Tomac a apreciat că este nevoie de înființarea unui Tribunal special pentru judecarea tuturor celor responsabili de acest război. El a arătat că acesta este necesar pentru a opri agresiunea rusă.

„Tribunal special pentru criminalii de la Kremlin. Pentru a opri agresiunea rusă este necesar, dar absolut necesar, să fie creat urgent un Tribunal special pentru judecarea tuturor celor responsabili de acest război. Putin nu se va opri la atacul asupra Ucrainei. Iar dacă nu se pune capăt acestui măcel acum, va fi prea târziu”, a spus europarlamentarul PMP, Eugen Tomac.

Tomac a arătat și de ce este nevoie de acest tribunal special.

„O decizie de condamnare a celor vinovați ar încuraja forțele politice din Rusia să se exprime, să solicite încetarea războiului care trimite la moarte sute de mii de ruși. Un tribunal special este absolut necesar, orice ezitare în acest sens reprezintă o eroare majoră. Lumea va fi mai sigură dacă tiranii sunt opriți la timp”, a punctat Tomac.