Începând de astăzi, Ciprian Ciobanu, care a ocupat timp de 13 ani poziţia de director de dezvoltare în cadrul MedLife, cea mai mare reţea privată de clinici şi spitale din România, a preluat acelaşi post în cadrul Polisano.

Din funcţia de preşedinte al grupului Polisano, Remus Borza şi-a propus pentru acest an dezvoltarea diviziei medicale prin deschiderea în cursul anului 2015 a încă trei centre de radioterapie, a unei noi clinici la Bucureşti şi extinderea Clinicii Polisano Plaza.

În noiembrie 2014, la conducerea firmei a fost adus Celestin Constantin, care anterior deţinuse funcţia de Manager General al Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon din Bucureşti şi anterior, Director Economic la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Acesta va conduce spitalul european Polisano, ultima investiţie a grupului, în valoare de peste 30 mil. euro, care acoperă 35 de specialităţi şi dispune de opt săli de operaţii.

Citiţi şi A început vânzarea averii celei mai bogate familii din Sibiu

Tot astăzi îşi preia mandatul şi Sorin Banciu care a fost recrutat pentru a conduce cea mai mare fabrică de medicamente din România, o investiţie de peste 60 mil. euro, deschisă de Polisano la Sibiu. Sorin Banciu are o experienţă de peste de 15 ani în managementul unor multinaţionale ca Pfizer, Schering Plough, MSD, Amgen Romania şi Amgen Europa Centrală. Obiectivul său imediat este punerea în funcţiune până la 30 martie 2015 a liniilor de producţie Oncologice, Injectabile şi Solide şi identificarea unor noi pieţe de export.

Pentru coordonarea activităţii de producţie a fabricii de medicamente, Borza a numit-o pe Cornelia Tufaru, cea care până în iunie anul trecut a fost directorul executiv al Polipharma Industries, companie prin care se desfăşoară activitatea de producţie.

La conducerea Sibpharmamed, care operează o reţea de 67 de farmacii sub brand-ul Reţeta, a fost adusă Mirela Elena Jumanca, cu o experienţă de 12 ani în distribuţia de medicamente, în această perioadă fiind Director Vânzări la Tamisa Trading (Montero) şi Director Regional la SIEPCOFAR (Farmaciile Dona). Jumanca are ca obiectiv imediat rebranding-ul lanţului de farmacii şi achiziţia de noi puncte farmaceutice. Din februarie 2015, Farmaciile Reţeta se vor schimba în Farmaciile Polisano. Până în 2017, se intenţionează achiziţionarea a încă 100 de farmacii, astfel încât cele două lanţuri de farmacii din cadrul grupului, operate de Polisano Pharma şi Sibpharmamed, să depăşească 200 de unităţi.

Grupul de firme Polisano a avut în 2014 o cifră de afaceri de aproape 400 mil. euro, numărând 2.000 de salariaţi. Familia Vonica a ocupat locul 43 în ultima ediţie a Top 300 Capital, cu o avere estimată la 102-106 mil. euro.

Citiţi şi A început vânzarea averii celei mai bogate familii din Sibiu

Te-ar putea interesa și: