Scumpiri la pompă după tensiunile din Iran. Reacția șefei OMV Petrom despre prețul carburanților: Se vor găsi soluţii

Scumpiri la pompă după tensiunile din Iran. Reacția șefei OMV Petrom despre prețul carburanților: Se vor găsi soluţii

SURSA FOTO: Facebook, OMV Petrom

Publicat de Alexandra Iana la 5 martie 2026, 10:24

Prețurile carburanților au crescut din nou în România, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al perturbărilor din piața energetică globală. Benzina a depășit pragul de 8 lei pe litru, iar șefa OMV Petrom, Christina Verchere, a explicat în cadrul conferinței PwC CEO Survey 2026 cum influențează conflictul din Iran aprovizionarea și evoluția prețurilor la pompă.

Prețul carburanților crește după escaladarea conflictului din Iran

Tarifele la carburanți au înregistrat o nouă creștere în România, în contextul tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu. În prezent, un litru de benzină a depășit pragul de 8 lei în majoritatea stațiilor de alimentare.

Majorarea vine în aceeași zi în care premierul Ilie Bolojan declara că Guvernul nu își dorește ca prețul combustibilului să atingă nivelul de 10 lei pe litru, un prag considerat psihologic pentru piața românească.

Situația este strâns legată de evoluțiile din Orientul Mijlociu, regiune care furnizează între 20% și 35% din țițeiul, produsele petroliere și gazele naturale la nivel mondial. De asemenea, zona reprezintă un important coridor de tranzit pentru mărfuri și resurse energetice.

Șefa OMV Petrom: „Se vor găsi soluţii la rutele de tranzit”

În cadrul conferinței PwC CEO Survey 2026, Christina Verchere a explicat că tensiunile geopolitice pot provoca perturbări în fluxurile de aprovizionare, însă industria energetică are capacitatea de a identifica rute alternative.

„Se vor găsi soluţii la rutele de tranzit, dar este problema de perturbare a fluxurilor de aprovizionare şi cât de rapid vor putea fi puse pe picioare”, a susținut Christina Verchere.

Potrivit acesteia, astfel de evenimente pot genera fluctuații rapide ale prețurilor, mai ales pe piața europeană.

„Toate aceste perturbări ale fluxurilor provoacă un şoc major la nivel de preţ, mai ales în Europa – şi am văzut asta şi cu gazul rusesc. Nu este vreo îndoială că putem vedea salturi de preţ – şi chiar foarte rapid – pentru că aceste perturbări vin pe neaşteptate”, a spus CEO OMV Petrom.

„Suntem un importator net de petrol brut”

Referitor la situația din România, șefa OMV Petrom a precizat că aprovizionarea cu petrol nu este, în acest moment, afectată, însă piața rămâne vulnerabilă la evoluțiile internaționale.

„Omv Petrom nu are probleme în acest moment cu aprovizionarea. În România, noi suntem un importator net de petrol brut. Aproximativ 65% din petrolul procesat la Petrobrazi vine din România, restul este importat, atât pentru Petrobrazi cât şi pentru Rompetrol.

Suntem de asemenea un importator de produse pe bază de petrol. Avem stocuri ridicate de benzină, mici deficienţe la diesel, dar facem comerţ pentru a echilibra balanţa. Suntem încrezători în rutele noastre de aprovizionare, care nu vin din acea parte din lume”, a continuat aceasta.

În opinia sa, perioada următoare ar putea aduce volatilitate pe piața combustibililor, până când fluxurile comerciale se vor stabiliza.

Christina Verchere consideră că România are oportunități importante în sectorul energetic, în special prin valorificarea resurselor din Marea Neagră.

„Suntem un investitor major în România, ne uităm aici pe termen lung. Şi asta este normal pentru companiile de energie. Credem mult în România. Această nouă volatilitate este un şoc în sistem, întrebarea este cât va dura revenirea. (…) Traversăm probabil o perioadă economică complicată, dar aceasta poate reprezenta şi un moment de reset. Din perspectiva sectorului energetic, România are oportunităţi majore de creştere şi ar putea avea un rol mai important în Uniunea Europeană”, a afirmat CEO OMV Petrom.

Potrivit acesteia, exploatarea resurselor din Marea Neagră ar putea schimba echilibrul economic și energetic al regiunii.

„Marea Neagră poate deveni un „game changer” pentru economie, contribuind la îmbunătăţirea balanţei comerciale, la schimbarea relaţiilor regionale şi la dezvoltarea unor noi oportunităţi pe întregul lanţ de valoare. România ar trebui să îşi facă vocea mai bine auzită la Bruxelles pe acest subiect.”

Oficialul a subliniat că poziția geografică a României ar putea deveni un avantaj strategic în actualul context geopolitic și energetic.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.