Vlad Pascu era învățat de mama să-și negocieze pedeapsa

După accidentul din stațiunea 2 Mai soldat cu 2 morți, Vlad Pascu a intrat în colimatorul procurorilor DIICOT. Aceștia l-au pus în supraveghere pentru infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului. Procurorii l-au vizat după ce au găsit medicamentele psihoactive și țigara cu cannabis în mașina sa înainte de producerea tragicului accident. Anchetorii i-au monitorizat toate convorbirile cu mama sa, Miruna Pascu. Iată una dintre stenograme.

Vlad Pascu: Găsim o soluție sau alta.

Miruna Pascu: Mami, cu siguranță vom găs.… Vreau să conștientizezi lucrurile așa cum sunt. Și să te gândeșți și tu să faci niște scenarii în mintea ta. Și să discutăm pe ele. Apropo, ce ține cu perioada, cu pușcăria. Vezi, că trebuie să ne gândim foarte serios la două probleme. Chestia aia cu recunoașterea este evidentă. Și mai este cealaltă. Pe care o să o mai discutăm când ne vedem. La care lucrează deja avocații. Să găsim niște soluții pentru problema cu DIICOT-ul.

Vlad Pascu: Aia e importantă.

Miruna Pascu: Da, știu. Și ține numai de ține. Că eu aici nu am nicio carte în mână. Nu știu nimic. Nu pot să fac nimic. Deci, tu trebuie să le faci. Tu trebuie să te gândeșți. Și trebuie să te gândeșți împreună cu ei. Și o să discutăm chestiile astea începând de săptămâna viitoare”, se arată în rechizitoriul DIICOT.

Mama spera ca fiul său să nu fie închis pre curând

Miruna Pascu îi sugera să recunoască acuzațiile care i se aduc și încheie un acord. Conform procedurii, dacă se întâmplă asta, nu mai urmează un proces penal. În acest caz, Vlad Pascu putea fi pus în postura de a-și negocia cu procurorii pedeapsa, prin prisma faptului că a scutit statul de cheltuielile unui proces penal. Acest acord însă, trebuie și admis de instanța de judecată.

De asemenea, părțile civile, rudele Robertei Dragomir și ale lui Sebastian Olariu, precum și ceilalți trei tineri răniți, ar urma, după un astfel de acord, să intenteze un proces civil, pe cont propriu, ca să obțină daune.

„Cealaltă chestiune” la care se referea Miruna Pascu era formularea unui denunț de către fiul său în care acesta să dezvăluie o altă fapta penală. De care are cunoștință și care să se concretizeze sub formă unui dosar penal. Caz în care procurorul poate recomanda instanței reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Pentru cele două dosare penale, pedeapsa minimă depășește zece ani de închisoare. Miruna Pascu spera ca Vlad Pascu să nu ajungă la pușcărie prea curând. Și chiar intenționa să facă în așa fel încât să fie trimis în arest la domiciliu. Ca să aibă parte de confort. Sau să fie transferat la penitenciarul Rahova, unde sunt condiții mai bune.