Vlad Pascu consuma droguri pe fondul unor probleme familiale

Procurorii DIICOT informează că Vlad Pascu a început să consume droguri la vârsta de 13 ani, pe fondul unor probleme familiale. El a consumat constant droguri de risc şi mare risc și din cauză că avea acces la resurse materiale peste medie. În casa tânărului şi în cea a părinţilor săi se consumau frecvent droguri „grele” – cannabis, cocaină, amfetamină, fentanyl şi oxycodone.

”Prin rechizitoriul din data de 05.10.2023, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a 3 inculpaţi:

– unul (arestat în altă cauză) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, în formă continuată (două acte materiale). Trafic de droguri de mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri.

– o inculpată (în stare de arest preventiv) pentru săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor şi ameninţare.

– un inculpat (aflat sub măsura controlului judiciar) pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a transmis oficial, sâmbătă, DIICOT.

După cum se poate intui lesne, cele trei persoane numite de procurori sunt cei trei membri ai familiei Pascu.

Mama inculpatului a încercat obstrucționarea anchetei

În ceea ce-l priveşte pe Vlad Pascu, procurorii au reţinut că a deţinut la domiciliul său mai multe comprimate de oxycodonă (drog de mare risc) şi xanax (substanţă activă-alprazolam -drog de risc). În plus, a fost depistat de organele de poliţie pe raza localităţii Vama Veche deţinând în autoturism pentru consum propriu droguri de risc (canabis şi bromazepam)”.

Anchetatorii au detaliat că în noaptea de 13/14.04.2023, Vlad Pascu a pus droguri la dispoziţia mai multor persoane în locuinţa sa din Bucureşti.

Investigația a reliefat că drogurile au marcat evoluţia personală a inculpatului. El a dezvoltat un comportament de tip histrionic. Favorizat şi de accesul la o serie de resurse materiale peste media socială.

”Acest cumul de factori a condus în final la comiterea infracţiunilor cercetate în prezenta cauză. Dar şi a celor care formează obiectul dosarului instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia (…)”, transmite DIICOT.

Procurorii au concluzii și despre modul de operare al Mirunei Pascu. Ei spun că aceasta a ameninţat o persoana vătămată cu posibilitatea generării în mass-media a unei campanii de denigrare.

Miruna Pascu a exercitat, în mod explicit, asupra persoanei vătămate acte de constrângere morală şi intimidare. Ea a speculat vârsta acesteia (minoră) şi starea de vulnerabilitate în care se afla. Mama inculpatului a încercat să o determine să nu dea declaraţie de martor împotriva fiului său.