Sanitas: Salariații au fost prejudiciaţi suplimentar prin OUG 226
Anunţ extrem de grav şi de important al celor de la Federaţia Sanitas. Organizaţia susţine că există probleme mari pentru salariaţii cu cele mai mici venituri! Au fost prejudiciaţi suplimentar prin OUG 226.
Sanitas: Salariații au fost prejudiciaţi suplimentar prin OUG 226
Anunţ extrem de grav şi de important al celor de la Federaţia Sanitas. Organizaţia susţine că există probleme mari pentru salariaţii cu cele mai mici venituri! Au fost prejudiciaţi suplimentar prin OUG 226.
Aceştia sunt salariaţii cărora li s-au micşorat veniturile. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 226, care a blocat aplicarea Legii salarizării, a prejudiciat încă o dată salariaţii cu cele mai mici venituri din sistemul sanitar şi din cel de asistenţă socială.
Cel puţin asta susţin reprezentanţii Federaţiei SANITAS într-un comunicat transmis ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan. Totul s-a întâmplat la finalul întrevederii dintre cele două părţi.
Mesaj clar pentru ministrul Muncii
„Reprezentaţii Federaţiei SANITAS au subliniat faptul că blocarea aplicării Legii 153/2017 prin OUG 226/2020 a prejudiciat odată în plus salariaţii cu cele mai mici venituri din sistemul sanitar şi din cel de asistenţă socială şi au subliniat faptul că nu vor accepta ca aceştia să nu beneficieze de dreptul lor legal în anul 2021”, potrivit comunicatului.
De asemenea, sindicaliştii au susţinut că orice discuţii pe Legea 153/2017 vor trebui să aibă ca bază de pornire repararea inechităţii la care au fost supuşi angajaţii. Este vorba despre cei care nu au beneficiat de creşterea salarială prevăzută pentru 2022.
Pe acest subiect, spun sindicaliştii, ministrul Muncii a menţionat faptul că s-a început reanalizarea Legii 153/2017 cu toate modificările şi completările ulterioare.
Mai mult, Guvernul pregăteşte un proiect care îşi propune corectarea derapajelor şi inechităţilor acesteia, proiect ce va fi discutat cu partenerii sociali.
În ceea ce priveşte aplicarea legii privind punerea în drepturi a urmaşilor angajaţilor din sănătate decedaţi ca urmare a infectării cu SARS-COV-2, „ministrul Muncii ne-a asigurat că a iniţiat un document legislativ care completează Legea 156/2020, astfel încât aceasta să poată fi aplicată”.
Această OUG este pe traseul de avizare, urmând să fie adoptată în cel mai scurt timp, se menţionează în comunicatul organizaţiei sindicale.
Pe subiectul acordării stimulentului de risc salariaţilor din asistenţă socială care au fost carantinaţi la locul de muncă în perioada stării de urgenţă, ministrul Muncii a declarat că susţine acordarea acestui drept şi că va face toate demersurile necesare acordării lui în perioada imediat următoare, potrivit Federaţiei SANITAS.
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi cei ai Federaţiei SANITAS au stabilit că vor organiza întâlniri periodice pentru a discuta şi clarifica orice fel de subiecte de interes pentru categoriile de salariaţi pe care îi reprezintă.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





