Salarii reduse cu 30% pentru șefii companiilor de stat. Ce bugetari pot pierde până la 4.000 de euro lunar

Salarii reduse cu 30% pentru șefii companiilor de stat. Ce bugetari pot pierde până la 4.000 de euro lunar

SURSA FOTO: Dreamstime - Lei românești, bancnote

Publicat de Leonard Bădilă la 25 octombrie 2025, 10:37

O nouă lege impune reducerea cu 30% a salariilor celor mai bine plătiți șefi din instituțiile de stat. Măsura vizează trei autorități centrale: Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Pe lângă diminuarea veniturilor, instituțiile vor fi obligate să reducă și numărul de posturi, iar angajații și membrii consiliilor de administrație nu vor mai primi prime și bonusuri timp de doi ani.

Șefii de la stat își pierd o parte din venituri

La Autoritatea de Supraveghere Financiară, instituție care are peste 500 de angajați, cheltuielile cu personalul au depășit anul trecut 32 de milioane de euro, adică aproximativ 2,7 milioane de euro lunar doar pentru salarii.

În fruntea ASF se află Alexandru Petrescu, care în prezent are un venit lunar de 12.000 de euro. După aplicarea reducerii de 30%, salariul său va fi de 8.400 de euro. Cei doi vicepreședinți ai instituției, Sorin Mititelu și Daniel Armeanu, care câștigau peste 10.000 de euro lunar, vor rămâne cu aproximativ 7.500 de euro. În plus, aceștia nu vor mai beneficia de bonusuri și prime până în anul 2028.

bani
SURSA FOTO: Dreamstime

ANCOM va fi nevoită să aplice tăieri de salarii și de personal

Și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații va fi nevoită să aplice tăieri de salarii și de personal. ANCOM are peste 600 de angajați, iar la finalul anului trecut salariul mediu net era de aproape 13.000 de lei. Cele mai mari venituri se înregistrează în conducerea instituției.

Președintele Valeriu Zgonea are un salariu de aproximativ 13.000 de euro lunar, care, după aplicarea legii, va scădea la 9.000 de euro. Vicepreședintele Pavel Popescu, care în prezent câștigă 10.000 de euro, va rămâne cu 7.000 de euro lunar. Reducerea veniturilor se va aplica și angajaților instituției, iar ANCOM va transmite Guvernului un raport și o notă de informare privind aplicarea noilor prevederi.

Cea de-a treia instituție vizată de măsurile de reducere este ANRE

Cea de-a treia instituție vizată de măsurile de reducere este Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, unde se înregistrează cele mai mari salarii dintre toate cele trei autorități. ANRE are în prezent 310 angajați, iar până la sfârșitul anului cheltuielile pentru plata salariilor vor ajunge la 99 de milioane de lei. În 2024, venitul mediu net al angajaților ANRE a fost de 18.600 de lei.

Președintele instituției, George Niculescu, încasează în prezent 15.000 de euro pe lună, dar după aplicarea noilor reglementări, salariul său va scădea la 10.500 de euro. Vicepreședintele Gabriel Andronache va rămâne cu un venit lunar de 9.000 de euro. Conducerea ANRE nu a făcut până acum comentarii publice pe marginea acestor măsuri.

Tăierile salariale și restricțiile privind acordarea de bonusuri vor fi valabile timp de doi ani, perioadă în care instituțiile vor trebui să își reducă cheltuielile și numărul de posturi. Măsura are scopul de a limita costurile bugetare și de a aduce o uniformizare a nivelului de remunerare în sectorul public, unde, până acum, diferențele salariale între instituții erau considerabile.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.