S-au descoperit nereguli la Transelectrica. Corpul de control al premierului a scos la iveală probleme serioase

S-au descoperit nereguli la Transelectrica. Corpul de control al premierului a scos la iveală probleme serioase

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea

Publicat de Corina Chiriac la 12 august 2020, 17:40

Premierul Ludovic Orban și-a trimis Corpul de control la Transelectrica. Acolo s-au descoperit mai multe nereguli. În plus, corpul de control al premierului a mai descoperit nereguli și la filiala Smart.

Corpul de control al premierului a finalizat un control la Transelectrica şi la filiala sa Smart, în urma căruia a descoperit nereguli în ceea ce priveşte majorarea capitalului social, procedura de selecţie a Consiliului de Supraveghere şi Directoratului, precum şi plata de sume prea mari în cazul unor contracte.

Când a fost finalizat raportul

Potrivit sintezei raportului, controlul a vizat perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2018 şi a fost finalizat la începutul lunii august a acestui an.

Transelectrica nu a finalizat, până la data controlului, demersurile pentru majorarea capitalului social cu valoarea actualizată a terenurilor pentru care compania a obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate în mod succesiv, încă din anul 2000.

Chiar dacă Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat declanşarea procedurii de selecţie a Consiliului de Supraveghere în 2017, membrii acestui for de conducere au primit doar mandate provizorii de atunci până acum, la fel şi cei din Directoratul companiei.

Ce s-a mai descoperit

Inspectorii au găsit mai multe contracte încheiate de Transelectrica şi Smart, unde compania de transport al energiei a plătit sume mai mari decât ar fi fost cazul. Alte contracte nu au respectat termenele de finalizare.

Raportul de control a fost finalizat la data de 4 august 2020 şi transmis către prim-ministru (spre informare), Secretariatul General al Guvernului (spre analiză şi valorificare), Ministerul Finanţelor Publice (spre analiză şi valorificare), Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice „Transelectrica” S.A. (spre valorificare), Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport – „Smart” S.A. (spre informare), Curtea de Conturi a României (spre informare).

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.