S-ar putea ca Turcia să nu fie singura țară care se va confrunta cu o criză valutară, spune investitorul Mark Mobius

„Da, bineînțeles că se poate”, a spus Mobius pentru emisiunea „Closing Bell” de la CNBC, răspunzând la întrebarea dacă deprecierea bruscă observată în cazul monedei turcești – lira – s-ar putea propaga și în alte țări. „Cu rate mai mari ale dobânzilor în SUA, toate acele țări care au datorii în dolari vor fi afectate”, a spus investitorul, care este partenerul fondator al companiei de investiții Mobius Capital Partners.

Lira turcească s-a prăbușit marți la un minim record, după ce președintele țării, Recep Tayyip Erdogan, a apărat scăderile continue ale ratei dobânzii efectuate de Banca Centrală, în contextul creșterii inflației la o rată cu două cifre, conform cnbc.com

Mobius nu a precizat care alte țări sunt vulnerabile la o criză a cursului de schimb. Dar el a spus că vestea bună este că, de la criza financiară asiatică din 1997, multe piețe emergente s-au împrumutat mai mult în monedele lor locale.

Riscul unei crize a cursului de schimb valutar

O analiză publicată săptămâna trecută de banca de investiții Nomura a constatat că cele patru piețe emergente cele mai expuse riscului unei crize a cursului de schimb sunt Egiptul, România, Turcia și Sri Lanka.

Analiza a luat în considerare indicatori precum datoria externă ca procent din produsul intern brut, raportul dintre rezervele valutare și importuri și indicele bursier.

„Privind în viitor, perspectiva ca Fed să normalizeze politica monetară pe fondul înrăutățirii din ce în ce mai profunde a situației economice a Chinei nu este o combinație prea bună pentru [piețele emergente]”, precizează Nomura în raportul său de săptămâna trecută.

Rezerva Federală a SUA ar urma să înceapă luna aceasta să reducă ritmul achizițiilor de active. Cei mai mulți oficiali ai Fed au precizat că nu vor lua în considerare creșterea ratelor cel puțin până când nu se va încheia planul de achiziții de active, dar piețele au deja în vedere un calendar mai rapid pentru dobânzi, cu o creștere  inițială anticipată pentru iunie 2022.

Acest lucru se întâmplă într-un moment în care piețele emergente se confruntă și cu alte provocări, cum ar fi deficite bugetare și de cont curent în creștere, precum și creșterea prețurilor la alimente, mai arată Nomura.

Sfaturi de investiții din partea lui Mobius

O rată mai mare a dobânzilor nu înseamnă neapărat „o scădere mare” a piețelor, spune Mobius.

Companiile cu câștiguri puternice și marje bune se vor descurca în continuare bine într-un mediu cu rate ale dobânzilor în creștere, a spus investitorul, adăugând că India și Taiwan sunt cele două piețe preferate ale sale.

În ceea ce privește Turcia, Mobius a spus că o monedă mai slabă ar putea duce la exporturi mai bune în afara țării. „Companiile pe care le deținem în Turcia au câștiguri în dolari, în euro. Iar cu o liră turcească la un curs mai scăzut și mai slab, acestea se vor descurca mai bine deoarece costurile lor sunt mult mai mici”, a spus el.