S-a lansat noua ediție „Litoralul pentru Toți”. Cât te costă un concediu pe litoralul românesc în 2026

S-a lansat noua ediție „Litoralul pentru Toți”. Cât te costă un concediu pe litoralul românesc în 2026

SURSA FOTO: Dreamstime - Stațiunea Mamaia

Publicat de Georgiana Natalia la 11 mai 2026, 20:14

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat în perioada 3 mai 2026–21 iunie 2026 ediția a 48-a a programului social „Litoralul pentru Toți”, inițiativă a mediului privat care facilitează vacanțe accesibile în extrasezon, cu tarife începând de la 42 lei pe noapte.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc lansează ediția a 48-a a programului „Litoralul pentru Toți” cu tarife începând de la 42 de lei pe noapte

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea celei de-a 48-a ediții a programului social „Litoralul pentru Toți”, o inițiativă coordonată de FPTR și susținută integral de operatorii economici de pe litoral. Programul reprezintă una dintre cele mai longevive și stabile acțiuni private dedicate turismului intern, având un rol constant în facilitarea accesului românilor la vacanțe la mare în perioade mai puțin aglomerate, în prelungirea sezonului estival și în susținerea activității economice din stațiuni.

La mai puțin de o săptămână de la debutul ediției din 2026, interesul turiștilor români pentru sejururile de extrasezon pe litoral s-a confirmat deja printr-un număr ridicat de rezervări și sosiri. În acest weekend, numeroși vizitatori au ales litoralul românesc pentru plimbări pe faleze și promenade, dar și pentru descoperirea principalelor obiective turistice ale zonei, în contextul unei creșteri vizibile a apetitului pentru vacanțe scurte la mare în afara perioadei de vârf.

Printre punctele de atracție intens vizitate se numără Cazinoul din Constanța, alături de porturile turistice și alte obiective de pe litoralul Mării Negre. În același timp, unitățile de cazare care oferă facilități precum piscine interioare încălzite și centre spa au înregistrat un nivel ridicat al solicitărilor, ceea ce confirmă faptul că litoralul românesc este perceput ca o destinație complexă, potrivită atât pentru relaxare, cât și pentru agrement, gastronomie sau tratamente de refacere.

Ediția a 48-a a programului „Litoralul pentru Toți” se desfășoară în perioada 3 mai 2026 – 21 iunie 2026 și include unități de cazare de 2, 3 și 4 stele din principalele stațiuni de pe litoralul românesc. Ofertele sunt diversificate și adaptate mai multor tipuri de bugete, menținând caracterul accesibil al programului pentru un număr cât mai mare de turiști.

Tarifele pornesc de la 42 lei pe persoană pe noapte pentru cazare fără masă, iar în funcție de stațiune și tipul serviciilor incluse, acestea variază astfel:

  • în Eforie Nord prețurile încep de la 42 lei pentru cazare fără masă, 90 lei cu mic dejun și 253 lei pentru all inclusive;
  • în Neptun Olimp de la 48 lei, 121 lei cu mic dejun și 256 lei all inclusive;
  • în Eforie Sud de la 52 lei, 102 lei cu mic dejun și 261 lei all inclusive;
  • în Mamaia de la 62 lei, 78 lei cu mic dejun și 275 lei all inclusive;
  • în Jupiter de la 71 lei, 157 lei cu demipensiune și 223 lei all inclusive;
  • în Venus de la 83 lei, 121 lei cu mic dejun și 256 lei all inclusive;
  • în Saturn de la 88 lei și 286 lei all inclusive;
  • în Costinești de la 94 lei și 291 lei all inclusive;
  • în Mamaia Nord de la 122 lei, 160 lei cu mic dejun și 318 lei all inclusive.

Comparativ cu ediția de primăvară a anului trecut, tarifele practicate în acest sezon sunt în general similare, iar în anumite hoteluri chiar mai reduse. Această evoluție confirmă efortul constant al operatorilor din turismul de pe litoral de a menține programul „Litoralul pentru Toți” la un nivel accesibil, sprijinind în continuare dezvoltarea turismului intern și diversificarea ofertelor pentru vacanțe la Marea Neagră.

Peste 80 de hoteluri participă în ediția 2026

Pentru prima dată în ultimii ani, programul „Litoralul pentru Toți” marchează o diversificare vizibilă a unităților de cazare participante, de la apartamente și hoteluri de 2 stele până la unități de 5 stele. Această evoluție confirmă faptul că inițiativa a devenit un program matur, consolidat în timp și susținut de un număr tot mai mare de operatori economici din turismul de pe litoral.

Până în prezent, zeci de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc s-au alăturat ediției curente, iar estimările Federația Patronatelor din Turismul Românesc indică participarea a peste 80 de hoteluri. Acestea vor pune la dispoziție aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte, ceea ce consolidează capacitatea programului de a răspunde cererii crescute din perioada de extrasezon.

Programul se adresează unui public larg, incluzând familii, tineri, pensionari, turiști care preferă liniștea extrasezonului, dar și persoane interesate de mini-vacanțe de weekend sau de sejururi accesibile la malul mării. Ofertele sunt variate și adaptate diferitelor nevoi, de la cazare simplă și mic dejun, până la pensiune completă, servicii all inclusive sau acces la facilități suplimentare, în funcție de unitatea de cazare aleasă.

FPTR recomandă rezervarea din timp, având în vedere că locurile sunt limitate, iar interesul ridicat din primele zile sugerează că această ediție are potențialul de a deveni una dintre cele mai dinamice din ultimii ani. Lista hotelurilor participante urmează să fie publicată în perioada următoare pe site-ul oficial al organizației, iar pachetele pot fi achitate inclusiv cu vouchere de vacanță, în condițiile stabilite de fiecare unitate sau partener de vânzare.

„Litoralul pentru Toți este una dintre cele mai importante inițiative private din turismul românesc și un exemplu clar că mediul de afaceri poate construi programe durabile și utile pentru turiști. Faptul că programul își confirmă interesul încă din primele zile arată că românii revin an de an pe litoral și îl consideră atractiv inclusiv în extrasezon. Litoralul românesc are resurse, unități de cazare modernizate și operatori economici care investesc constant, iar această inițiativă demonstrează că turismul intern poate fi susținut prin soluții concrete, asumate de mediul privat”, declară Dragoș Răducan, președintele FPTR, potrivit unui comunicat de presă.

Despre Federația Patronatelor din Turismul Românesc

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), membră a CAIR, a fost înființată în anul 1992 și, începând din 2006, este singura federație patronală reprezentativă la nivel de ramură pentru sectorul turism, hoteluri și restaurante din România.

Organizația reunește 3.286 de angajatori, care asigură venituri salariale pentru aproximativ 34% din forța de muncă angajată în sectorul turism, respectiv 59.255 de salariați. Activitatea FPTR se bazează pe unitatea membrilor săi și pe convingerea că turismul reprezintă un pilon strategic pentru redresarea și dezvoltarea economică a țării.

De-a lungul celor peste trei decenii de activitate, FPTR s-a consolidat ca o organizație puternică și responsabilă, acționând constant în apărarea intereselor membrilor săi și în sprijinul dezvoltării industriei turistice din România.

În evoluția sa instituțională, FPTR a marcat mai multe momente importante. În 1992 a avut loc înființarea federației, moment care a consfințit apariția unei voci reprezentative pentru angajatorii din industria turistică românească. În 2006, FPTR a obținut statutul de singură federație patronală reprezentativă la nivel de ramură pentru sectorul turism, hoteluri și restaurante.

În anul 2011 a fost lansată revista „Voyage Voyage”, un proiect media dedicat industriei turistice, iar în 2024 a fost organizată a patra ediție a Forumului Național al Învățământului Preuniversitar Turistic, eveniment care a consolidat componenta educațională a activității organizației. Pentru anul 2026, FPTR a lansat inițiativa „Anul Calității în Turism”, un demers național dedicat standardizării și creșterii calității serviciilor turistice.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Social
Despre autor
Georgiana Natalia

CONTACT: nr. de telefon: 0771 505 538 Gmail: georgiana.natalia@capital.ro

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.