”Iar trebuie să se împrumute pentru banii de pensii și salarii! Vă spuneam acum câteva zile că încasările din iulie sunt conjuncturale și că cel mult vor mai scoate cămașa și în august, pentru că, în realitate, economia românească e bolnavă și nu s-a dezvoltat sănătos. Vă anunț că am greșit. Încasările din august sunt cu un miliard de lei sub program”, a scris Diaconu, fostul șef ANAF pe Facebook.

De altfel, chiar Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a recunoscut că mai au nevoie de bani pentru a plăti pensiile și salariile. 

”Acum suntem în situaţia că mai este nevoie de bani de pensii. De ce? Pentru că în luna iulie a mai apărut o lege adoptată de Parlament, care la grupele I şi II de muncă creştea veniturile pensionarilor. Automat când creezi bugetul României, nu poţi decât să aplici legislaţia de la momentul respectiv. Legea apărând în iulie, noi avem nevoie de bani care sunt daţi la rectificare”, a declarat ministrul, în urmă cu câteva zile, citat de B1.ro.