Lumina Sfântă a fost aprinsă la Ierusalim și ajunge și în România, dar și la frații noștri de peste Prut

Sâmbătă, a fost aprinsă Lumina Sfântă la Ierusalim. Marele miracol s-a produs la Mormântul Domnului astăzi, la ora 14:13.

Puteți vedea în imaginile de mai jos cum a fost primită Lumina Sfântă.

De la Mormântul Domnului, Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române, se îndreaptă direct către Aeroportul din Tel Aviv pentru a prelua Lumina Sfântă și a o transporta către București.

Această lumină va fi împărțită prin centrele eparhiale către toate parohiile din România și Republica Moldova. Tot astăzi, în jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009.

Ceremonia de primire a Sfintei Lumini a fost condusă începând cu ora 13:00 de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

În interiorul Mormântului, patriarhul citește în genunchi o rugăciune specială, implorându-l pe Iisus Hristos să binecuvânteze și să sfințească Lumina pentru oameni. Apoi, după rugăciune, lumina sfântă se arată și se răspândește în Biserică.

În același timp, se aprinde și candela „neadormită” din interiorul Mormântului. Ceremonia se încheie odată cu ieșirea Patriarhului și distribuirea flăcării sfinte credincioșilor.

Un adevărat miracol al ortodoxiei

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12:30 şi 14:30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel.

Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în ‘Capela Îngerului’.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.