Ruta aeriană cu o istorie de peste 50 de ani revine. Trei curse pe săptămână din București

Ruta aeriană cu o istorie de peste 50 de ani revine. Trei curse pe săptămână din București

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Aeroportul international Henri Coanda din Otopeni

Publicat de Hendrik Antonia la 11 august 2026, 16:29

Românii vor avea din nou posibilitatea de a călători direct cu avionul către Republica Populară Chineză, începând din 4 septembrie. Ruta aeriană Beijing – București va fi reluată oficial de compania Air China, care va opera trei curse pe săptămână.

Detaliul anunțat pentru 4 septembrie. Ce rută directă revine pentru români

Zborurile vor conecta Aeroportul Internațional Beijing Capital (PEK) cu Bucureștiul, iar ruta va continua către Zagreb (ZAG). Potrivit informațiilor transmise de Ambasada României în Republica Populară Chineză, noua conexiune aeriană este considerată un pas important pentru dezvoltarea legăturilor dintre România și China.

Ambasada României în Republica Populară Chineză a marcat un moment de referinţă în planul relaţiilor bilaterale dintre România şi Republica Populară Chineză, prin găzduirea ceremoniei dedicată reluării zborurilor directe dintre Beijing şi Bucureşti, începând din 4 septembrie anul curent. Noua rută aeriană operată de compania Air China, tur-retur, pe destinaţia: Beijing (PEK) – Bucureşti (OTP) – Zagreb (ZAG), marchează o nouă etapă în dezvoltarea conectivităţii şi cooperării dintre ţările noastre, contribuind la poziţionarea Bucureştiului ca un punct de legătură tot mai bine conectat cu marile centre economice, culturale şi politice ale Chinei şi Asiei”, se arată într-un comunicat transmis marți.

Potrivit aceleiași surse, reluarea legăturii aeriene directe are legătură cu obiectivul comun de promovare și facilitare a contactelor dintre cele două state. Sunt vizate în special turismul, cooperarea economică, schimburile culturale și relațiile dintre oameni.

Trei curse săptămânale între București și Beijing

Cursele Air China vor fi programate în zilele de luni, miercuri și vineri. Conexiunea directă este prezentată ca o alternativă mai rapidă pentru pasagerii care călătoresc între România și China, prin eliminarea escalelor de pe această rută.

Reluarea zborurilor directe poate facilita, potrivit Ambasadei României în China, deplasările dintre cele două țări și poate contribui la eficientizarea fluxurilor de transport. Reducerea timpului necesar pentru călătorie este unul dintre efectele urmărite prin restabilirea conexiunii aeriene directe.

„Reluarea zborurilor directe între Bucureşti şi Beijing reprezintă un succes diplomatic şi economic major, menit să apropie comunităţile noastre. Acest coridor de conectivitate va impulsiona şi deschide noi oportunităţi de dialog şi cooperare, generând avantaje concrete pe multiple paliere de interes comun”, a declarat ambasadorul României în R.P. Chineză, Dan – Horia Maxim.

Ceremonia oficială dedicată inaugurării rutei Beijing – București – Zagreb a avut loc la Beijing și a fost găzduită de Ambasada României, în parteneriat cu Ambasada Croației și compania Air China. La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Populare Chineze și ai altor instituții și agenții specializate.

Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai Administrației Aeronautice Civile din China (CAAC), ai unor agenții și trusturi de presă locale și internaționale, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri și ai sectorului turistic.

O legătură aeriană care datează din 1974

Reluarea zborurilor directe dintre București și Beijing readuce în atenție și istoricul conexiunii aeriene dintre România și China. Prima cursă pe această rută a fost lansată în anul 1974 de compania TAROM.

Zborul București – Beijing inaugura atunci o legătură aeriană între două state aflate pe continente diferite. Ruta a reprezentat o punte de transport direct între cele două țări, iar reluarea sa de către Air China marchează revenirea unei conexiuni aeriene directe între capitalele României și Chinei.

Noua rută va fi operată în regim tur-retur, pe traseul Beijing (PEK) – București (OTP) – Zagreb (ZAG), cu trei frecvențe săptămânale. Programul este stabilit pentru zilele de luni, miercuri și vineri, începând cu 4 septembrie.

Prin această conexiune, Bucureștiul va avea din nou o legătură aeriană directă cu Beijingul, iar ruta va asigura simultan conexiunea cu Zagreb, potrivit informațiilor prezentate de Ambasada României în Republica Populară Chineză.

Informații articol
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.