Rusia a încercat să continue plățile pentru obligațiunile țării în valoare de 40 de miliarde de dolari, în urma sancțiunilor care au scos țara din sistemul financiar global și au făcut ca activele sale să fie de neatins pentru mulți investitori.

De asemenea, autoritățile de la Moscova au spus de mai multe ori că nu există motive pentru ca Rusia să intre în incapacitate de plată. Totuși, nu pot fi trimiși bani deţinătorilor de obligaţiuni din cauza sancţiunilor, a susținut Kremlinul.

Rusia a acuzat Occidentul că încearcă să o conducă într-un default artificial

Astfel, Rusia a acuzat Occidentul că încearcă să o conducă într-un default artificial, conform informațiilor transmise de reuters.com

Amintim că eforturile ţării de a evita ceea ce ar fi prima sa neîndeplinire a obligaţiilor internaţionale de la revoluţia bolşevică s-au lovit un obstacol de netrecut când Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a blocat efectiv Moscova să facă plăţi, la sfârşitul lunii mai.

„Din martie, ne-am gândit că un default al Rusiei este probabil inevitabil, iar întrebarea era exact când. OFAC a intervenit pentru a răspunde la această întrebare pentru noi, iar defaultul are loc”, a declarat Dennis Hranitzky, şef pentru defaulturi suverane la firma de avocatură Quinn Emanuel, pentru Reuters.

Chiar dacă un default oficial ar fi în mare parte simbolic, în contextul în care Rusia nu se poate împrumuta la nivel internaţional în acest moment şi nu are nevoie să o facă datorită veniturilor mari din petrol şi gaze, stigmatizarea probabil că va creşte costurile de împrumut în viitor.

Plăţile în cauză sunt dobânzi de 100 de milioane de dolari pentru două emisiuni de obligaţiuni, una denominată în dolari SUA şi alta în euro, pe care Rusia ar fi trebuit să le achite pe 27 mai. Trebuie menționat că plăţile aveau o perioadă de graţie de 30 de zile, care va a expirat duminică.

Ministerul de Finanţe al Rusiei a declarat că a efectuat plăţile către Depozitarul Naţional de Reglementări (NSD), în euro şi dolari, adăugând că şi-a îndeplinit obligaţiile. Chiar și așa, este puţin probabil ca fondurile să îşi găsească drumul către mulţi deţinători internaţionali.