Occidentul înarmează şi sprijină Kievul şi, astfel, este complice la „atacul” comis, joi, 2 martie, de presupuşi „sabotori ucraineni” în regiunea rusă Briansk, la frontiera cu Ucraina, a denunţat, vineri, 3 martie, Ministerul rus de Externe într-un comunicat postat pe pagina sa oficială.

Ucraina a acuzat Rusia de înscenarea unei false provocări

„Crimele din regiunea Briansk au fost comise cu arme NATO. Rezultă că este legitim să calificăm aceste state drept complice la respectivele crime şi sponsori ai terorismului”, susţine diplomația rusă în comunicatul său.

Gruparea naţionalistă „Corpul voluntarilor ruşi”, care se defineşte ca o formaţiune de voluntari ruşi ce luptă de partea armatei ucrainene împotriva forțelor ruse în Ucraina, dar despre care nu există confirmări oficiale din partea administrației de la Kiev că ar face parte din forţele armate ucrainene, a revendicat, joi, 2 martie, pe reţelele de socializare un act de sabotaj în teritoriile de graniţă din Briansk.

Conform autorităţilor ruse, doi civili au fost ucişi în timpul atacului, iar un băiat de 11 ani ar fi fost împuşcat în spate. Acesta a fost rănit, iar în acest timp, preşedintele rus Vladimir Putin a calificat cele întâmplate drept „un atac terorist”. Ucraina a acuzat Rusia de înscenarea unei „false provocări”, relevă presa internațională.

Moscova afirmă că această crimă nu va rămâne nepedepsită

În comunicatul său, MAE de la Moscova susţine că „autorităţile ucrainene au recunoscut în mod repetat că acţiunile lor au aprobarea şi sprijinul SUA şi al altor ţări NATO”. Rusia „va trage concluziile din ceea ce s-a petrecut”, declară diplomaţia rusă, avertizând că „această crimă nu va rămâne nepedepsită”.

MAE rus a profitat de situaţie pentru a avertiza în privința unor noi atacuri în Peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014 şi considerată de Moscova drept parte inalienabilă a teritoriului rus.

„Kievul continuă să planifice cucerirea militară a Crimeii şi să efectueze atacuri, fără cea mai mică preocupare pentru vieţile civililor ruşi”, mai susţine MAE rus.

De asemenea, MAE rus citează ca exemplu de sprijin pentru astfel de planuri declaraţii ale subsecretarului de stat american pentru afaceri politice, Victoria Nuland, care a calificat instalaţiile militare ruse din Crimeea drept „ţinte legitime” ale Ucrainei.

„Prin furnizarea de arme de înaltă tehnologie Ucrainei, SUA şi NATO o transformă în laboratorul lor personal şi într-un poligon de testare”, susține diplomaţia rusă, precizând că Washingtonul „închide ochii” când aceleaşi arme ucid civili în Donbas sau prizonieri de război ruşi.

MAE rus susține că NATO continuă să susțină planurile de distrugere a Rusiei

„Washingtonul şi aliaţii săi din NATO continuă să pună în aplicare în mod constant planurile lor geopolitice de distrugere a Rusiei, motiv pentru care pompează din ce în ce mai intens arme în Ucraina, antrenează armata ucraineană şi o ajută în stabilirea ţintelor şi direcţionarea loviturilor”, se precizează în comunicatul MAE rus postat pe pagina oficială a instituţiei (mid.ru).

După ce pe 2 martie a avut loc o întrunire cu doar câţiva membri a Consiliului Securităţii Rusiei, preşedintele Vladimir Putin a reunit, vineri, 3 martie, acest for în şedinţă lărgită pentru a discuta despre măsurile de protecţie a instalaţiilor împotriva atacurilor teroriste, la o zi distanță după ce regiunea rusă Briansk a fost ţinta unor presupuse „sabotaje ucrainene” şi a unor atacuri cu drone pe teritoriul rus.