Românii sunt obligați să plătească. Cine trebuie să depună declarația unică până pe 26 mai

Românii sunt obligați să plătească. Cine trebuie să depună declarația unică până pe 26 mai

SURSA FOTO: Dreamstime - Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)

Publicat de Cristina Pastia la 19 mai 2025, 16:01

Declarația Unică 2025. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis care este termenul limită pentru depunerea declarației unice, precum și alte informații utile. Iată tot ce trebuie să știți.

Declarația Unică 2025. Care este termenul limită de depunere

Declarația unică 2025. ANAF a precizat că termenul-limită pentru depunerea Declarației unice (Formular 212) este data de 26 mai 2025 (inclusiv), pentru veniturile realizate în anul anterior.

Potrivit sursei citate, declarația trebuie completată și depusă de persoanele fizice care, în anul 2024, au obținut individual sau într-o formă de asociere venituri ori pierderi din România sau din străinătate și care au obligația plății impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, conform Codului Fiscal. Totodată, declarația este necesară și pentru persoanele fizice care, în cursul anului 2025, optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS).

De asemenea, instituția a menționat că și persoanele cu handicap grav sau accentuat care obțin venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, activități agricole, silvicultură sau piscicultură – chiar dacă sunt scutite de impozitul pe venit – au obligația de a-și declara veniturile și de a depune declarația.

Cum se depune Declarația Unică

Persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care obțin venituri din următoarele surse:

  • activități independente;
  • drepturi de proprietate intelectuală;
  • activități agricole;
  • silvicultură;
  • piscicultură.

Beneficiază de scutire de la plata impozitului pe venit, însă au în continuare obligația de a declara aceste venituri și de a depune Declarația unică.

Aceasta trebuie transmisă împreună cu anexele completate, dacă este cazul, prin următoarele modalități:

a) Prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu legislația în vigoare:

    • prin intermediul serviciului „Spațiul Privat Virtual” (SPV);
    • pe site-ul www.e-guvernare.ro, folosind o semnătură electronică calificată.

b) În format letric, astfel:

    • direct la registratura organului fiscal;
    • prin poștă, cu confirmare de primire.

Data depunerii în format hârtie este considerată:

  • data înregistrării la organul fiscal, sau
  • data depunerii la poștă, după caz.

Pentru contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu au acces la internet, ANAF pune la dispoziție calculatoare destinate auto-servirii în cadrul unităților fiscale. Cu ajutorul acestora se pot efectua următoarele operațiuni:

  • înregistrarea în Spațiul Privat Virtual;
  • completarea Declarației unice;
  • depunerea Declarației unice.

Lista sediilor unităților fiscale care oferă acest tip de acces este disponibilă pe portalul www.anaf.ro, în secțiunea Asistență contribuabili → Servicii oferite contribuabililor.

De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin din partea funcționarilor din cadrul administrațiilor fiscale locale, unde există personal specializat pregătit să ofere îndrumare și asistență în procesul de depunere a Declarației unice.

Unde puteți obține informații suplimentare

Informații suplimentare pot fi obținute prin următoarele modalități:

  • accesând portalul www.anaf.ro, la secțiunea Asistență contribuabili → Servicii oferite contribuabililor → Ghiduri curente și alte materiale informative;
  • participând la webinariile organizate de ANAF, programate pentru datele de 20 și 21 mai, începând cu ora 10:00;
  • contactând telefonic ANAF la numărul 031.403.91.60;
  • adresându-vă direct structurilor de asistență pentru contribuabili din cadrul unităților fiscale teritoriale.
Informații articol
Despre autor
Cristina Pastia

Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în cadrul Universității din București, engleză-germană. Mă consider o fire artistică, fiind dintotdeauna atrasă de poezie și de teatru. Colaborarea cu Capital am început-o în toamna anului 2022.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.