Est-europenii care lucrează în străinătate trimit mai puţini bani în ţările de origine în 2010, încetinind recuperarea economică a statelor sărace din Europa, consideră analiştii, după ce România şi Bulgaria au anunţat scăderi substanţiale ale remiterilor pentru primul trimestru.

Remiterile către România au coborât cu o treime în primul trimestru, la 620 de milioane de euro, iar pentru întreg anul 2010 analiştii anticipează un declin la 2-3 miliarde de euro, comparativ cu 3,3 miliarde de euro în 2009. În Bulgaria, scăderea a fost de 10,6% în primul trimestru.

Trendul din cele două ţări este un exemplu privind modul în care recuperarea economică greoaie din zona euro va afecta statele mai sărace din Europa de Est care depind de remiteri, majorând dezechilibrele externe şi presiunea asupra cotaţiilor monedelor naţionale.

Şomajul din Spania şi Italia, două dintre destinaţiile preferate de emigranţii români, se confruntă cu niveluri ridicate ale şomajului, de 20%, respectiv 9%.

Totodată, muncitorii care se întorc în ţările de origine se vor confrunta cu dificultăţi la găsirea unei slujbe, din cauza recesiunii economice din regiune şi a planurilor guvernelor de a reduce cheltuielile.

Remiterile reprezintă aproximativ 3% din PIB în cazul României şi Bulgariei, respectiv jumătate din această pondere în Polonia. În statele mai mici, ca Moldova, Bosnia şi Albania, acestea ajung până la 27% din PIB, iar declinul lor este un pericol real pentru creşterea economică.

SURSA: Mediafax