Românii care își sărbătoresc numele de Crăciun. Cui trebuie să îi spunem La Mulți Ani pe 25 decembrie

Românii care își sărbătoresc numele de Crăciun. Cui trebuie să îi spunem La Mulți Ani pe 25 decembrie

SURSA FOTO: Dreamstime – Brad de Crăciun

Publicat de Bogdan Ungureanu la 25 decembrie 2025, 08:25

Prima zi de Crăciun, ziua Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, are o semnificație profundă în calendarul creștin, fiind asociată cu speranța, bucuria și mântuirea. Dincolo de dimensiunea religioasă, în România se păstrează și tradiția onomastică a celebrării persoanelor care poartă anumite nume cu rezonanță spirituală. Preoții arată că urările de „La mulți ani” sunt potrivite și în această zi de mare sărbătoare.

Ziua de Crăciun și numele cu rezonanță creștină. Cui trebuie să spunem „La mulți ani” astăzi?

Prima zi de Crăciun marchează unul dintre cele mai importante momente din calendarul creștin, fiind dedicată Nașterii lui Iisus Hristos, eveniment care simbolizează speranța, bucuria și începutul mântuirii pentru întreaga omenire.

Dincolo de dimensiunea religioasă profundă, sărbătoarea păstrează în România și o altă componentă tradițională importantă, legată de celebrarea persoanelor care poartă nume cu rezonanță spirituală sau cu origini biblice, obicei care întărește legătura dintre credință, viața de zi cu zi și comunitate.

Pe 25 decembrie, semnificația religioasă a Crăciunului se împletește astfel cu tradiția onomastică. Mulți români se întreabă dacă este potrivit ca în această zi să fie adresate urări de „La mulți ani” persoanelor care își serbează numele. Potrivit explicațiilor oferite de părintele Gabriel Cazacu, preot la Mănăstirea Cașin din București, sărbătoarea Crăciunului nu exclude pe nimeni de la bucuria prăznuirii.

Acesta a arătat că urările pot fi adresate tuturor celor dragi, indiferent de context, inclusiv de Crăciun, mai ales persoanelor care poartă nume precum Cristi, Cristina sau alte derivate. Preotul a subliniat pentru Digi24 că este vorba despre o sărbătoare majoră în calendarul bisericesc, marcată cu cruce roșie, care trebuie trăită și celebrată cu iubire, milostenie și înțelepciune.

„Într-o zi de sărbătoare nu excludem pe nimeni de la prăznuire. Spunem „La mulți ani” tuturor celor pe care îi iubim, cu fiecare ocazie, dar și de Crăciun, inclusiv persoanelor care poartă numele Cristi sau Cristina și alte derivate.

Este o sărbătoare importantă pentru noi toți, cu cruce roșie în calendarul bisericesc, și trebuie celebrată cu iubire, milostenie și înțelepciune”, a explicat părintele Cazacu.

Prenumele Cristian și Cristina sunt atestate în documente încă din secolele XI–XII

În prima zi de Crăciun, cele mai cunoscute prenume celebrate sunt Cristian, Cristiana, Cristi și Cristina, toate având rădăcini clare în tradiția creștină.

Numele „Cristian” provine din grecescul „Christianos” și înseamnă „următor al lui Hristos”, iar purtătorii acestor prenume sunt omagiați simbolic pentru legătura lor spirituală cu Nașterea Domnului.

La baza acestor denumiri se află numele „Christos”, derivat din verbul grecesc „Chriein”, cu sensul de „a unge”, echivalentul ebraicului „mashiach”, tradus prin „uns”. Din acest termen se conturează figura lui Iisus – Mesia.

În limba română, forma „Christus” provine din „Christianus”, iar prenumele Cristian și Cristina sunt atestate în documente latine încă din secolele XI–XII.

De asemenea, numele Anastasia este asociat frecvent cu perioada Crăciunului, deși este mai puțin răspândit. Acesta provine din grecescul „Anastasis”, care înseamnă „înviere” sau „renaștere”, simbolizând speranța adusă oamenilor prin Nașterea lui Iisus.

Sunt sărbătorite și variantele masculine Anastasie sau Anastasiu. Alte persoane care sunt sărbătorite astăzi sunt cele numite Hristina (formă mai rară a numelui Cristina, evidențiind legătura directă cu Hristos și semnificația religioasă a sărbătorii), Cristinel / Cristinela, Kristina/ Krista sau Crăciunică.

În România, tradiția onomastică de Crăciun nu este la fel de extinsă comparativ cu sărbătorile dedicate sfinților din alte perioade ale anului, însă își păstrează un puternic caracter spiritual.

Persoanele care poartă aceste nume primesc deseori urări din partea familiei și prietenilor, iar în biserici sunt adesea pomeniți în rugăciuni în această zi de mare sărbătoare.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.