România vrea să se conecteze la energia ieftină din Vest. Bogdan Ivan: Obiectivul nostru este să scădem prețurile prin investiții și reglementări clare
Bogdan Ivan / SURSA FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, alături de comisarul european Dan Jørgensen, că România lucrează la soluții comune pentru reducerea prețurilor la energie și creșterea interconectării cu statele din vestul Europei. Oficialul român a subliniat că obiectivul Guvernului este să aducă energie mai accesibilă pentru consumatori prin investiții în infrastructură, noi capacități de producție și stocare, cu sprijinul Comisiei Europene.
România caută soluții europene pentru reducerea prețului la energie. Bogdan Ivan: „Românii plătesc cea mai scumpă energie din UE raportat la venituri”
România intensifică dialogul cu instituțiile europene pentru a identifica soluții comune care să ducă la scăderea prețurilor la energie și la o mai bună interconectare cu statele din vestul Uniunii Europene. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat aceste obiective în cadrul unei conferințe comune susținute alături de comisarul european pentru Acțiune Climatică, Dan Jørgensen, subliniind că o parte importantă a strategiei vizează investițiile în infrastructura energetică și în noi capacități de producție.
„Astăzi, românii plătesc cea mai scumpă energie electrică din toată Uniunea Europeană, atunci când ne raportăm la veniturile românilor”, a declarat Bogdan Ivan. Ministrul a precizat că obiectivul Guvernului este „să rezolve această problemă prin reglementări și prin investiții foarte clare, atât în infrastructura de conectare cu energia ieftină din vestul Europei, cât și în materie de noi capacități de producție la nivelul României”.
Sprijin european pentru consolidarea poziției regionale a României
Bogdan Ivan a anunțat că România are sprijinul Comisiei Europene pentru a-și întări rolul strategic în regiune.
„Mă bucură foarte mult dorința și acceptul Comisiei Europene și al Comisarului Jørgensen pentru a avea, din România, un lider în regiune în ceea ce privește proiectele strategice prin care vom putea să reducem dependența de importurile din afara Uniunii Europene”, a afirmat ministrul.
În opinia sa, una dintre cele mai mari vulnerabilități ale blocului comunitar rămâne dependența energetică de surse externe. Doar în 2024, importurile de energie, gaze și hidrocarburi din afara Uniunii Europene „au totalizat peste 400 de miliarde de dolari”, a amintit Ivan, ceea ce reprezintă o povară semnificativă pentru economiile europene.
Proiecte de interconectare cu Austria, Slovacia și Ungaria
Ministrul Energiei a explicat că România lucrează, împreună cu partenerii europeni, la noi proiecte de interconectare cu rețelele de energie din Austria, Slovacia și Ungaria – proiecte esențiale pentru accesul la energie mai ieftină și pentru creșterea securității energetice.
„Acesta este unul dintre principalele subiecte discutate astăzi cu domnul Comisar European și cu omologii mei din aceste state, tocmai pentru a găsi o soluție prin care acele proiecte să fie realizate, să avem finanțare pentru ele și să fie făcute cât mai rapid. Din punct de vedere operațional, aceste proiecte vor dura cel puțin doi ani ca să le construim”, a explicat Ivan.
Aceste investiții ar urma să asigure, pe termen mediu, un flux bidirecțional de energie între România și rețelele vestice, reducând presiunea asupra producătorilor interni și oferind consumatorilor prețuri mai competitive.
Investiții în stocarea energiei pentru perioadele de vârf
Până la finalizarea noilor interconectări, Ministerul Energiei mizează pe soluții temporare, axate pe stocarea energiei electrice.
„Vom investi masiv în capacități de stocare a energiei electrice produse în exces, în timpul zilei, mai ales în perioadele de toamnă, primăvară și vară, pentru a putea fi folosită în orele de vârf, între șase și zece seara”, a explicat Bogdan Ivan.
Astfel, energia produsă în surplus din surse regenerabile – în special din parcurile fotovoltaice și eoliene – va putea fi stocată și folosită ulterior, contribuind la echilibrarea sistemului și la reducerea costurilor pentru consumatori.
România, pivot energetic regional
Discuțiile dintre ministrul român și oficialul european fac parte dintr-un demers mai amplu de repoziționare a României ca hub energetic regional, printr-un mix de investiții în infrastructură, tehnologii de stocare, digitalizare și cooperare transfrontalieră.
România deține deja un avantaj strategic prin resursele naturale și prin capacitățile de producție hidro și nucleare, dar și prin potențialul ridicat de energie regenerabilă. Cu toate acestea, infrastructura de transport și interconectare rămâne una dintre principalele provocări pe termen scurt.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





