România trebuie să-și consolideze capitalul autohton. Alexandru Petrescu: Piața de capital trebuie să capete greutate regională
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Bursa de Valori Bucuresti
România are nevoie de mai multe companii puternice listate la bursă, de mai mult capital autohton direcționat către economie și de o bază mai largă de investitori, susține Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Acesta consideră că următoarea etapă în dezvoltarea pieței de capital trebuie să fie una mai ambițioasă, în care companiile românești și Bursa de Valori București să își extindă relevanța la nivel regional.
Alexandru Petrescu: România are nevoie de mai mult capital autohton mobilizat către economie
Președintele ASF pornește de la împlinirea a 25 de ani de prezență a OMV Petrom la Bursa de Valori București, perioadă pe care o consideră relevantă și pentru transformarea întregii piețe românești de capital.
În ultimul sfert de secol, bursa a trecut de la o piață aflată încă în proces de reconstrucție instituțională la una care poate urmări obiective mai ambițioase privind profunzimea, lichiditatea și relevanța regională.
Companiile mari au avut un rol important în acest proces prin atragerea capitalului, creșterea lichidității și dezvoltarea relației dintre investitori și economia reală.
„Privind înainte, cred că următoarea etapă trebuie să fie mai ambițioasă. România are nevoie de mai multe companii puternice prezente pe bursă, de mai mult capital autohton mobilizat către economie, de o bază mai largă de investitori și de o piață suficient de lichidă pentru a deveni tot mai relevantă în Europa Centrală și de Sud-Est”, afirmă Alexandru Petrescu.
În opinia sa, piața de capital trebuie să completeze într-o măsură tot mai mare finanțarea tradițională oferită prin intermediul sistemului bancar.
Companiile românești pot crește vizibilitatea Bursei de Valori București în regiune
Președintele ASF consideră că următorul pas nu trebuie să se limiteze la dezvoltarea pieței interne. Marile companii listate pot deveni actori regionali, iar această evoluție poate crește simultan importanța Bursei de Valori București.
Petrescu oferă exemplul OMV Petrom, despre care spune că își poate consolida profilul regional într-o perioadă în care energia și securitatea energetică au devenit teme strategice.
Investițiile de amploare și extinderea companiilor dincolo de granițele României pot avea astfel efecte și asupra pieței pe care acestea sunt tranzacționate.
„O piață de capital capătă greutate regională inclusiv prin greutatea economică a companiilor sale reprezentative. De aceea, ambiția regională a marilor emitenți și ambiția regională a pieței de capital românești pot evolua împreună”, explică președintele ASF.

Bursa trebuie să devină o alternativă tot mai importantă pentru finanțarea companiilor
Alexandru Petrescu subliniază și importanța existenței unui cadru de piață transparent și predictibil, în care companiile să poată obține resurse pentru dezvoltare, iar investitorii să beneficieze de protecție și de informațiile necesare.
Acesta este și rolul pe care ASF trebuie să îl îndeplinească în dezvoltarea pieței.
Listarea unei companii la bursă nu trebuie însă privită exclusiv ca o modalitate de atragere a capitalului. Potrivit președintelui ASF, accesul la finanțare vine împreună cu cerințe mai ridicate privind transparența, guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii.
Această disciplină poate contribui, în opinia sa, la dezvoltarea unor companii mai puternice și mai competitive, capabile să realizeze investiții de mare amploare.
25 de ani de OMV Petrom la Bursa de Valori București
OMV Petrom a traversat în cei 25 de ani de prezență la bursă perioade foarte diferite pentru economia românească și piețele financiare.
Pentru Alexandru Petrescu, continuitatea unor asemenea emitenți contribuie la maturizarea pieței. Încrederea investitorilor se construiește în timp, prin predictibilitate, transparență și capacitatea companiilor și instituțiilor de a funcționa credibil pe parcursul mai multor cicluri economice.
Președintele ASF consideră că România are acum oportunitatea de a construi o piață de capital mai mare, mai bine conectată la economia reală și capabilă să finanțeze proiecte importante, dar și să susțină companii care urmăresc extinderea regională.
„Maturitatea unei piețe se vede în timp. Anvergura ei se va vedea însă în ceea ce reușește să construiască mai departe”, afirmă Alexandru Petrescu.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.