Alexandru Nazare vrea mai mult capital american în România. Discuții cu delegația Congresului SUA

Alexandru Nazare vrea mai mult capital american în România. Discuții cu delegația Congresului SUA

Sursa foto: Facebook

Publicat de Alexandra Iana la 29 august 2026, 15:53

România urmărește consolidarea componentei economice a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, prin atragerea de investiții americane și dezvoltarea unor proiecte comune în producție, tehnologie și infrastructură. Mesajul a fost transmis de Alexandru Nazare după întâlnirea de sâmbătă cu delegația Congresului SUA condusă de Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei Reprezentanților.

Alexandru Nazare, întâlnire cu delegația Congresului SUA

Alexandru Nazare a anunțat sâmbătă că a avut, la Ministerul Finanțelor, o întâlnire cu delegația Congresului Statelor Unite condusă de congresmanul Mike Rogers. La discuții a participat și ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg.

Potrivit lui Nazare, una dintre temele principale a vizat dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Statele Unite și transformarea Parteneriatului Strategic într-un instrument care să genereze mai multe investiții și proiecte concrete.

„Întâlnire importantă azi la Finanțe, cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei Reprezentanților și ambasadorul SUA la Bucureşti, E.S. Darryl Nirenberg.

Am discutat cu partenerii americani despre cum transformăm parteneriatul strategic solid dintre România și Statele Unite într-o relație economică și investițională mai puternică, cu mai multe proiecte concrete, investiții și capacități de producție dezvoltate în România.”

Marea Neagră și Dunărea, în centrul discuțiilor economice

Alexandru Nazare a pus accent și pe poziția geografică a României, arătând că rolul țării nu trebuie analizat exclusiv din perspectiva securității pe flancul estic al NATO.

În opinia sa, poziționarea României poate fi valorificată mai mult și economic, în special prin rolul pe care Marea Neagră și Dunărea îl au în transport, energie și lanțurile de aprovizionare.

„România are un rol strategic pe flancul estic al NATO, dar și în arhitectura economică a regiunii. Marea Neagră și Dunărea sunt coridoare importante pentru energie, transport și lanțurile de aprovizionare, iar această poziționare trebuie valorificată mai bine și din punct de vedere economic.”

România vrea investiții în tehnologie, producție și infrastructură

Discuțiile au vizat și sectoarele în care cooperarea româno-americană ar putea fi extinsă. Printre acestea se numără tehnologia, producția, industria și infrastructura.

Nazare consideră însă că atragerea unor noi proiecte presupune și îmbunătățirea modului în care România ia decizii, implementează investițiile și își promovează oportunitățile în fața companiilor americane.

„Am discutat și despre extinderea cooperării româno-americane în domenii precum tehnologia, producția, industria, infrastructura și lanțurile de aprovizionare. Pentru ca aceste oportunități să se transforme în proiecte, avem nevoie de decizii mai rapide, de o capacitate mai bună de implementare și de o prezentare mai eficientă a potențialului României în fața investitorilor americani.”

Nazare: România are potențial de creștere

Dezvoltarea relației economice cu Statele Unite este prezentată de Alexandru Nazare drept una dintre direcțiile strategice pentru perioada următoare.

Obiectivul enunțat este creșterea volumului de capital american atras în România, concomitent cu dezvoltarea unor proiecte comune și cu o prezență mai puternică a companiilor românești în lanțurile de aprovizionare transatlantice.

„România are potențial de creștere, iar dezvoltarea componentei economice a parteneriatului cu Statele Unite poate contribui direct la valorificarea acestuia.

Pentru mine, aceasta este una dintre direcțiile strategice ale perioadei următoare: mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie și o integrare mai puternică a companiilor românești în lanțurile de aprovizionare transatlantice.”

Componenta economică a Parteneriatului Strategic România-SUA

În final, Alexandru Nazare a arătat că relația dintre București și Washington are deja o componentă solidă în domeniul securității, iar următorul obiectiv ar trebui să fie dezvoltarea cu aceeași intensitate a relațiilor economice.

„Parteneriatul strategic România–SUA are deja o componentă puternică de securitate. Avem acum oportunitatea să dezvoltăm cu aceeași ambiție și componenta economică.”

Postarea AICI

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.