Ţara noastră ratează ocazia de a beneficia de fondurile europene. Pe fondul scăderii investiţiilor străine, atragerea banilor de la Uniunea Europeană ar repreznta şansa României, se arată într-un studiu KPMG.

Rata de absorbţie a fondurilor europene în România este mai mică decât în alte ţări din Europa Centrală şi de Est în multe sectoare, precum transporturile, energia şi asistenţa tehnică, informează experţii de la KPMG.
Numeroşi investitori şi comunitatea de afaceri au subliniat în repetate rânduri că starea proastă a infrastructurii în România constituie un impediment serios în calea investiţiilor.

“Din acest motiv, transportul pe teritoriul ţării este ineficient şi periculos, în special în regiunile de nord şi de est. Reţeaua feroviară suferă, la rândul său, din cauza lipsei de investiţii.
În condiţiile în care numărul contractelor încheiate în domeniul transporturilor reprezintă un procent mediu de doar 16 la sută din bugetul total al fondurilor alocate de Uniunea Europeană (cel mai ridicat procent fiind de 30 la sută şi cel mai scăzut trei la sută), România se confruntă cu probleme serioase şi riscă să piardă aceste oportunităţi”, a evidenţiat Daniela Nemoianu, şef al departamentului de consultanţă la KPMG România.

Redresarea economică mai are de aşteptat luni bune

Conform sondajului “EU Funds in Central and Eastern Europe”, este foarte probabil să mai treacă luni bune până va începe etapa de redresare economică în România şi Europa Centrală şi de Est.

În aceste condiţii, este esenţial ca România să profite de sumele considerabile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană prin fondurile nerambursabile acordate pentru perioada 2007-2013, subliniază specialiştii de la KPMG, care consideră că România şi ţările Europei Centrale şi de Est s-au confruntat cu o reducere semnificativă a investiţiilor străine de la începutul recesiunii, investitorii părăsind pieţele emergente în căutarea unor regiuni mai puţin riscante.

“Sondajul KPMG arată că România are încă o rată scăzută de absorbţie a fondurilor în domeniul transporturilor, energiei şi asistenţei tehnice. Veştile bune sunt că în domeniul cercetării şi dezvoltării şi al resurselor umane absorbţia fondurilor structurale a fost mai eficientă. Dar este nevoie de o îmbunătăţire consistentă a utilizării fondurilor alocate proiectelor de infrastructură’, explică Daniela Nemoianu.

Autorităţile ar trebui să aibă ca prioritate accesarea fondurile europene destinate infrastructurii

Experţii de la KPMG spun că România nu este o excepţie, pentru că absorbţia fondurilor europene s-a făcut într-un ritm lent în multe dintre noile state membre, dar fondurile disponibile au un termen limită până la care pot fi folosite, respectiv până în anul 2013.

“Este esenţial ca toate departamentele guvernamentale implicate în gestionarea fondurilor UE să depună eforturi concertate pentru îmbunătăţirea performanţelor”, este de părere Florin Bănăţeanu, director pentru consultanţă în fonduri europene şi sectorul public din cadrul KPMG România.

“Fondurile europene reprezintă o oportunitate unică de îmbunătăţire a infrastructurii în România şi de încurajare a investiţiilor. Acestea ar putea fi considerate elemente ale unei dezvoltări în spirală. În plus, pe termen scurt, proiectele de infrastructură vor crea locuri de muncă şi vor stimula economia, în special industria materialelor de construcţii, care a fost în mod deosebit lovită de recesiune.

Guvernul ar trebui să acorde prioritate maximă utilizării eficiente a acestei surse de finanţare, incomparabil mai benefică României decât împrumuturile externe sau de pe piaţa bancară”, a mai spus Daniela Nemoianu.

KPMG furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor în 140 de ţări şi are 135.000 de angajaţi în firmele membre din întreaga lume. În România, KPMG are birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi şi Timişoara.