Florin Cîțu crede că România se apropie de o criză economică
Fostul premier Florin Cîțu avertizează că România nu se află încă într-o criză economică, dar se apropie de această situație. Potrivit lui, deficitul bugetar rămâne ridicat și ar putea atinge aproape 9% din PIB în 2025, în timp ce datoria publică, deja peste 60%, ar putea crește spre 80% în câțiva ani, depășind limitele impuse de Bruxelles.
El a subliniat că impozitele și taxele sunt în creștere de patru ani, inclusiv cota TVA, iar premisele indică o nouă majorare, posibil între 23 și 24% până la mijlocul anului viitor. Costurile de finanțare se mențin ridicate, dar politica monetară, deși paradoxală, rămâne acomodativă în termeni reali, cu inflația la 10%.
Cîțu a afirmat că situația actuală este departe de stabilitate și că economia României se află într-o spirală fiscală din care nu se poate ieși doar prin apeluri la „disciplină” și „responsabilitate”.
„România nu se află (încă) într-o criză economică. Dar nici departe nu este.
Deficitul bugetar rămâne mare, chiar crește — aproape de 9% din PIB in 2025 (poate chiar peste). Datoria publică depășește 60% și crește spre 80% in cativa ani, mult peste limitele impuse (de formă) de Bruxelles. Impozitele și taxele cresc de 4 ani.
Cota de TVA a fost majorată și există premise clare pentru o nouă creștere — la 23-24% până la mijlocul anului viitor.
Costurile de finanțare se mențin ridicate, dar, în mod paradoxal, politica monetară nu este una restrictivă. În termeni reali, cu inflația la 10%, ea este încă acomodativă.
Aceasta este situația la zi. Foarte departe de o situație stabilă. Ne aflăm într-o spirală fiscală care s-a închis în jurul economiei și din care nu se poate ieși doar cu discursuri despre „disciplină” și „responsabilitate””, a scris politicianul, miercuri, pe contul său de Facebook.
Florin Cîțu: Creșterea taxelor nu urmărește bunăstarea cetățenilor, ci supraviețuirea politică a Guvernului
Duminică, el a criticat Guvernul pentru creșterea taxelor cu lejeritate, afirmând că obiectivul real nu este maximizarea bunăstării cetățenilor, ci supraviețuirea politică și creșterea veniturilor bugetare pentru a susține un aparat public supradimensionat și ineficient.
Fostul premier a enumerat atât taxele vizibile — majorarea TVA, accizele, supraimpozitarea contractelor part-time, taxarea concediilor medicale, dublarea CASS și impozitarea suplimentară a unor sectoare —, cât și taxele invizibile, precum subvențiile, plafonările, salariul minim impus, suprareglementarea și birocrația.
Acestea, a explicat el, duc la prețuri mai mari, penurie, investiții amânate și productivitate redusă, iar efectele asupra economiei sunt vizibile prin migrarea muncii spre informal și plecarea capitalului în jurisdicții mai prietenoase fiscal.
Cîțu a mai propus un model de politică fiscală sănătoasă, bazat pe reguli simple și previzibile, o singură contribuție la sănătate per persoană, un plafon strict al cheltuielilor și reguli PAYGO, programe guvernamentale limitate și evaluări periodice cost–beneficiu.
El a insistat că orice reformă fiscală ar trebui testată prin întrebarea: „După aplicare, oamenilor le rămân mai mulți sau mai puțini bani în buzunar și firmele au mai mult sau mai puțin capital pentru investiții?” Dacă răspunsul este „mai puțin” la ambele, a subliniat Cîțu, atunci nu este vorba de o reformă, ci de o taxă cu alt nume.
„Înfricoșător cu câtă lejeritate sunt anunțate creșteri de taxe (de un guvern cu trei partide de dreapta) — directe sau implicite. Asta arată că obiectivul real nu este maximizarea bunăstării cetățenilor, ci supraviețuirea politică și creșterea veniturilor bugetare, pentru a susține un aparat public supradimensionat și ineficient. Exact agenda socialiștilor.
Taxele vizibile: creșterea TVA, accizele, supraimpozitarea contractelor part-time, taxarea concediilor medicale, CASS plătit de două ori pentru aceeași persoană, supraimpozitarea cifrei de afaceri pentru anumite sectoare.
Taxele invizibile (la început): subvenții, plafonări, salariul minim impus, suprareglementare, birocrație. Nota de plată vine oricum: prețuri mai mari, penurie, investiții amânate, productivitate mai scăzută.
Întrebarea corectă nu este „cum numim măsura X ca să nu-i spunem taxă?”, ci cine plătește de fapt și cum se schimbă comportamentul consumatorilor/producătorilor etc. . Răspunsul îl vede oricine (nu este nevoie sa ai studii economice): munca migrează spre informal, capitalul pleacă în alte jurisdicții mai prietenoase fiscal, iar o parte din activitate dispare. Pierdem cu toții — fără ca statul să încaseze mai mult pe termen mediu.
Cum ar arata o politică fiscală sănătoasă (pe scurt):
• Reguli simple și previzibile: bază largă, cote mici, fără schimbări la fiecare 6 luni.
• O singură contribuție la sănătate per persoană (fără dublă impunere).
• Plafon dur pe cheltuieli + regula PAYGO (orice leu nou cheltuit = un leu tăiat).
• Programe guvernamentale doar în cazuri excepționale, de forță majoră, cu durată limitată și evaluare periodică; dacă nu-și dovedesc utilitatea, se opresc.
• Analiză cost–beneficiu independentă înainte și după implementare.Încă un lucru. Este nevoie de un test obligatoriu înainte de orice „reformă”: După aplicare, omului de rând îi rămân mai mulți sau mai puțini bani în buzunar? Firmele au mai mult sau mai puțin capital pentru investiții? Dacă răspunsul este „mai puțin” la ambele, nu e reformă. E doar o taxă cu alt nume”, a scris politicianul, duminică, pe rețelele sociale.
