România nu a mai văzut așa ceva. Se întâmplă în această toamnă. Specialiștii avertizează

România nu a mai văzut așa ceva. Se întâmplă în această toamnă. Specialiștii avertizează
Publicat de Valentina Drăgoi la 5 septembrie 2020, 21:57
Din cuprinsul articolului

Prognoza sumbră pentru România. Specialiștii trag un semnal de alarmă cu privire la schimbările cu care ne vom confrunta în această toamnă. Schimbările climatice au un impact major asupra vremii iar acest lucru se va resimți și la noi din ce în ce mai mult.

În ultima vreme, fenomenele meteorologice au fost din ce în ce mai frecvente. Indiferent că a fost vorba de inundații, furtuni, ninsori sau tornade, acestea se amplifică treptat de la un al la altul, iar potrivit specialiștilor, schimbările climatice provocate de încălzirea globală sunt cele vinovate pentru aceste fenomene extreme.

Potrivit specialiștilor, din păcate, anul 2020 este un an al recordurilor extreme, iar în următorii 10 ani, canicula va lua amploare, iar Bucureștiul este în primele mari orașe afectate.

„Pe 1 septembrie am înregistrat la nivelul temperaturilor maxime cele mai ridicate valori de până în prezent – 39,3 grade Celsius la Zimnicea, 39,1 la Giurgiu.

Practic, valoarea de la Zimnicea reprezintă și un record, fiind cea mai ridicată valoare de până în prezent de când se fac măsurători la nivelul acestei stații, de mai bine de o sută de ani.

Așadar, primele zile ale toamnei, trei zile la rând am înregistrat și la nivelul minimelor și la nivelul maximelor, la multe stații meteorologice – 14 pe ziua de 1 septembrie, 23 în această dimineață, la nivelul valorilor minime, recorduri care confirmă tendința fenomenului de încălzire globală, pentru că în acest an, de la o lună la alta, și de la un sezon la altul, am avut variații semnificative și au predominat lunile în are temperaturile medii au avut abateri termice pozitive, exceptând doar luna mai.

Din cele 8 luni, până în prezent, în fiecare lună, la nivelul țării noastre abaterile termice s-au situat între 0,5 până 3,9 grade Celsius, 3,9 fiind în luna martie 2020”, spune Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie pentru Digi24.

Pericol de la an la an

Totodată, acesta a mai subliniat faptul că și în timpul iernii temeperaturile sunt puse sub semnul întrebării.

„Acest lucru se întâmplă de la an la an, și înregistrăm nu numai în lunile de vară, chiar în luni de iarnă, abateri termice semnificative, mai mari de două grade, iată, martie – 3,9 grade, dar nu numai din punct de vedere termic.

Am avut un record în ceea ce privește evoluția regimului de precipitații de la o lună la alta. Lunile de iarnă ne-au adus valori mai coborâte decât în mod obișnuit, un aprilie cu doar 13,2 litri pe metru pătrat, cel mai secetos aprilie din istorie, doborând recordul anterior din 2007 când au au fost 14,2 litri pe metru pătrat, un iunie – a cincea lună cea mai ploioasă lună din istorie, dar iată că și în prezent discutăm de fenomenul de secetă pedologică, puternică și extremă în aproape toată țara, dar mai ales în partea de sud și sud-est a țării.

În 2020, Dobrogea înregistrează un record – cel mai secetos an din istoria regiunii”, a mai spus Elena Mateescu.

Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.