România, îngropată în dobânzi. Costurile sunt mai mari decât în orice altă țară din UE
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin
Jurnalistul Mirel Curea a scris un editorial în care a vorbit despre mișcările făcute de premierul Florin Cîțu în ultimele luni. Acesta evidențiază faptul că România a ajuns să fie îngropată în dobânzi mai mari decât cele ale tuturor țărilor UE la un loc.
Într-un editorial realizat pentru EVZ, Mirel Curea susține că datoria publică din 2019 și până în martie 2021 este de peste 5 ori mai mult decât tot ceea ce a încasat statul român prin privatizările de după 1990.
Totodată, acesta evidențiază faptul că toate costurile de împrumut ale României sunt mai mari decât costurile de împrumut ale altor 22 de state, însumate.
„Mă feresc să folosesc în exprimări de orice fel ar fi ele, în scris, sau verbal, adjective exaltate, menite doar să atragă atenția, nicidecum acoperite de grozăvia faptului la care mă refer. Sunt însă situații în care niciuna din sculele din raftul limbii române nu este suficientă pentru exprimarea consternării, moment în care nu mai pot spune decât „sunt mut”.
Astfel, am rămas mut în fața unei dezvăluiri făcute zilele trecute pe blogul săi, de analistul financiar Radu Soviani. Din motive de neînțeles, nu a produs un cutremur în societatea românească, nu i-a scos pe oameni în stradă, nu a dus la protagonistului în fața vreunui procuror și nici măcar în fața Parlamentului. Să o parcurgem:
România se împrumută la prețuri mari
„Am arătat încă din noiembrie 2020 că în primele 11 luni de guvernare (noiembrie 2019- octombrie 2020), guvernul României a îndatorat populația și companiile cu împrumuturi mai mari decât în primii 19 ani de la Revoluție, respectiv cu 18 miliarde de Euro (față de 17,2 miliarde de Euro împrumuturile cumulate in perioada 1990-2008). Între timp, la datoria publica s-au mai adăugat 28 de miliarde de lei datorie nouă în noiembrie și decembrie 2020, adică încă 5,7 miliarde Euro și 14,6 miliarde lei datorie nouă în ianuarie-martie 2021, adică încă 3 miliarde de Euro. Ceea ce a majorat datoria publică cu aproape 27 de miliarde de Euro, în 17 luni. Adică, de 41 de ori mai mult decât a încasat statul român pe Petrom, sau de 540 de ori mai mult decât a încasat statul român pentru Petromidia, sau de 350 de ori mai mult decât a încasat statul român pentru Sidex.
Estimativ, creșterea datoriei publice în 17 luni din noiembrie 2019 și până în martie 2021 a reprezentat de peste 5 ori mai mult decât tot ceea ce a încasat statul român prin privatizările de după 1990. Decât tot: petrol, gaze, energie, bănci, asigurări, industrie.
Cum se finanțează această îndatorare? Nu numai cel mai scump din Uniunea Europeană. Dar costurile de împrumut ale României sunt mai mari decât costurile de împrumut ale altor 22 de state, însumate. Datele Băncii Centrale Europene sunt fără echivoc. România se împrumută la prețuri mai mari decât dobânzile însumate ale 22 de state din Uniunea Europeană: cu 2,84% România vs. 2,74% însumat cele 22 de state din UE”, scrie Mirel Curea, pe EVZ.
Citește continuarea articolului pe EVZ.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





