Primul pact de migrație, votat de către Parlamentul European

Parlamentul European a aprobat un ansamblu de legi privind reforma migrației și a azilului. Conform noului acord, statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să își împartă responsabilitatea pentru solicitanții de azil.

Conform noilor reglementări, procedurile de examinare a cererilor de azil vor fi accelerate pentru a facilita returnările eficiente. În plus, a fost introdus un mecanism de solidaritate, prin care statele membre ale Uniunii Europene pot oferi asistență reciprocă în cazul în care o țară se confruntă cu o creștere bruscă a numărului de migranți.

Ajutor pentru cei care solicită azil

Aceste state au trei alternative pentru a oferi ajutor:

  • fie primesc un număr minim de 30.000 de solicitanți de azil
  • fie contribuie financiar cu cel puțin 600 de milioane de euro
  • sau oferă sprijin operațional și tehnic

Cifrele nu sunt definitive. CE va determina contribuția fiecărei țări pe baza PIB-ului și a populației sale.

De asemenea, la frontiere se vor amenaja centre de primire pentru cei cu șanse reduse de a obține azil, cu un total de 30.000 de locuri în întreaga Uniune Europeană.

Comisia Europeana
SURSA FOTO: Dreamstime

Regulamentul Eurodac va fi actualizat

De asemenea, regulamentul Eurodac va fi revizuit. Vor fi colectate informații suplimentare atât de la adulții care depun cereri de azil, cât și de la copiii cu vârste de peste 6 ani.

Se va include colectarea datelor biometrice, cum ar fi amprente digitale și imagini faciale, și se vor putea adăuga mențiuni referitoare la riscurile de securitate.

Momentan, pactul votat ieri de către eurodeputați trebuie să primească și aprobarea Consiliului European. Toate aceste legi vor intra în vigoare doar după ce vor fi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, a declarat că a votat în favoarea unui pachet care prevede un cadru legislativ solid, uniform în toate statele membre.

Acesta acordă prioritate umanității, înțelege toate aspectele diferite și dificile ale problemei, securizează frontierele externe ale Europei, oferă claritate cu privire la normele aplicabile și asigură un echilibru adecvat între solidaritate și responsabilitate în respectarea deplină a drepturilor fundamentale.

„Am votat în favoarea unui pachet care prevede un cadru legislativ solid, care este același în toate statele membre, care pune umanitatea pe primul loc, care înțelege toate aspectele diferite și dificile ale acestei probleme, care securizează frontierele externe ale Europei, care oferă claritate cu privire la normele aplicabile, care asigură echilibrul corect între solidaritate și responsabilitate în respectarea deplină a drepturilor fundamentale.

Am promis un nou sistem care să fie echitabil cu cei eligibili pentru protecție, care să fie ferm cu cei care nu sunt eligibili și care să fie ferm împotriva traficanților și a rețelelor care profită de cei mai vulnerabili dintre oameni”, a declarat Roberta Metsola, președintele Parlamentului European.